Contract reziliat cu firma care făcea drumul de la Autostrada Vestului spre Timişoara. „Erau depăşiţi de situaţie“

Contract reziliat cu firma care făcea drumul de la Autostrada Vestului spre Timişoara. „Erau depăşiţi de situaţie“

Drumarii nu s-au mişcat aproape deloc FOTO Facebook/Alin Nica

Consiliul Judeţean Timiş a transmis o notificare de reziliere a contractului către firma care lărgeşte la patru benzi drumul dintre Timişoara şi Autostrada Vestului prin Dumbrăviţa şi Giarmata.

Ştiri pe aceeaşi temă

Răbdarea lui Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a ajuns final. Nemulţumit că pe şantierul de modernizarea a DJ691, care leagă Autostrata de Timişoara via Giarmata şi Dumbrăviţa, nu se lucrează apoape de loc, Nica a ameninţat încă de anul trecut că ia în calcul rezilierea contractului cu constructorul. 

Lucrările au fost demarate de ochii lumii în ultima campanie electorală pentru alegerile locale. De atunci şi până acum s-a decopertat câte o porţiune, însă lucrările mai mult au stagnat. 
 
Miercuri, CJ Timiş a anunţat rezilierea contractului motivând „lipsa noii Garanţii de Bună Execuţie pentru asigurarea realizării obligaţiilor asumate prin Acordul contractual, în condiţiile în care Garanţia de Bună Execuţie iniţială constând într-o poliţă emisă de City Insurance şi-a pierdut valabilitatea deoarece societatea de asigurare se află în faliment”.
 
„Am încercat să mobilizăm constructorul, însă, din păcate, acesta este depăşit de situaţie. Am evitat cât am putut rezilierea deoarece există un risc al pierderii finanţării europene, dar nu putem trece cu vederea întârzierile de pe şantier şi faptul că a bătut pasul pe loc chiar şi după ultimatumul primit în toamna târzie a lui 2021. Noi am moştenit firma şi condiţiile contractuale de la fosta administraţie. Ca să evităm, pe viitor, astfel de probleme şi neînţelegeri în execuţie, asigurăm atât cetăţenii cât şi firmele care se înscriu la licitaţie că vom fi foarte precişi în formularea cerinţelor. Conform Programului Operaţional Regional, ultimele plăţi pentru execuţia proiectului se vor putea efectua în luna decembrie 2023. În momentul de faţă ştim că suntem semnificativ în întârziere, dar nu avem un tablou foarte exact al situaţiei deoarece constructorul a refuzat în mod repetat să actualizeze graficul de lucrări. Pentru acest lucru a primit penalităţi de 4.000 lei/zi de-a lungul ultimelor luni”, a spus Alin Nica, preşedintele CJ Timiş.
 
 
În data de 26 noiembrie 2021, CJ Timiş a notificat constructorul că are la dispoziţie 30 de zile să facă dovada noii Garanţii de Bună Execuţie, iar acesta nu s-a conformat deoarece nicio instituţie de profil nu şi-a asumat emiterea unui instrument de garantare care să corespundă cerinţelor.
 
 
„În absenţa unei Garanţii de Bună Execuţie, Consiliul Judeţean Timiş nu ar fi putut face nicio plată către constructor, iar de-a lungul anului 2021 - CJT a constatat că activitatea acestuia este strâns dependentă de fluxul numerar venit din partea beneficiarului. Relaţiile contractuale dintre CJ Timiş şi constructor vor înceta la data de 3 februarie 2022, la 15 zile de la notificarea de reziliere. În continuare, CJ Timiş va demara o achiziţie pentru servicii de expertizare, care să investigheze şi confirme stadiul şi calitatea execuţiei de până acum, pentru a stabili status-quo de unde va prelua constructorul care va finaliza lucrările. Dacă pregătirile vor decurge conform aşteptărilor, la sfârşitul lunii iunie 2022, şantierul ar putea avea un constructor nou”, a anunţat CJ Timiş.
 

De asemenea, cei de la CJT spun că problemele întâmpinate în proiectul de modernizarea a DJ691 au fost accentuate de faptul că Primăria Timişoara a refuzat în repetate rânduri procedura de predare a stâlpilor şi a reţelelor de alimentare pentru troleibuze, astfel încât constructorul să fi avut posibilitatea de a lucra la lărgirea drumului judeţean pe raza comunei Dumbrăviţa.

Valoarea lucrărilor se ridică la 52 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.

Proiectul prevede două tronsoane separate, unul în continuarea celuilalt. Primul tronson este cel de la sensul giratoriu de la intrare în Dumbrăviţa (care curpinde practica drumul din localitate) până la centura Timişoarei.
 
Cel de-al doilea tronson este cel de la centura Timişoarei (de la ieşirea din Dumbrăviţa) până la sensul giratoriu de la urcarea pe Autostrada A.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările