Ce diferenţă este între un om bun şi un bun creştin. Poate fi bună o persoană fără Dumnezeu? Explicaţia preoţilor: „Cea mai mare poruncă este să ne iubim“

Ce diferenţă este între un om bun şi un bun creştin. Poate fi bună o persoană fără Dumnezeu? Explicaţia preoţilor: „Cea mai mare poruncă este să ne iubim“

Un bun creştin trebuie să fie un om bun, iar un om poate să fie bun şi fără să fie creştin FOTO triptomoldovawordpress.com

„Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, spune un verset din Biblie, acolo unde sunt foarte multe învăţături în care oamenii sunt chemaţi să fie buni. Din perspectivă creştină, esenţa bunătăţii este dragostea faţă de aproape. În astfel de condiţii, poate un om să fie bun fără a fi creştin? Preoţii consultaţi de „Adevărul” au încercat să explice diferenţele între un om bun şi un bun creştin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o societate în care alergăm de dimineaţa până seara pentru bunuri uităm sau suntem prea obosiţi să mai fim şi buni cu cei din jurul nostru. Dincolo de asta, sunt oameni care pur şi simplu nu simt nevoia să fie buni. Într-o ţară în care peste 99 la sută dintre români s-au declarat creştini, ar trebui să vedem la tot pasul oameni plini de bunătate. Ce înseamnă, însă, să fii un om bun? Poţi fi un om bun fără să fii creştin? Răspunsul pe care îl dau preoţii este că poţi fi un om bun fără să fii creştin, dar nu poţi fi creştin fără să fii bun. Diferenţa pare o nunaţă, dar este uriaşă şi se referă la ce se află în spatele bunătăţii.

Preoţii consultaţi de „Adevărul” au explicat că întodeauna în spatele unui creştin autentic stă dragostea necondiţionată faţă de aproapele său, în timp ce scopurile bunătăţii unui necreştin pot fi diverse. „Fără doar şi poate poţi fi bun fără să fii creştin, dar, prin vocaţia sa de creştin, omul este chemat la bunătate, răspunde cu bunătate la darurile pe care le primeşte de la Dumnezeu”, a declarat Zoltan Toman preot vicar la Parohia Cetate Timişoara. Preotul a mai spus că un ateu care nu crede în existenţa lui Dumnezeu poate fi un om bun, dar nu garantează că această bunătate îi poate aduce mântuirea sufletului. În plus, preotul romano-catolic a mai spus că oamenii care nu au avut ocazia să audă de Dumnezeu pot fi mântuiţi prin bunătatea lor, prin alegerea binelui în faţa răului.

Pe de alte parte, preotul ortodox de la Mitropolia Banatului, Ionel Popescu, a spus că un creştin trebuie să fie un om bun pentru că aşa sunt preceptele Evangheliei în centrul căruia se află iubirea. „Este un mandat dat de Domnul Iisus de a fi buni, de a promova binele prin orice mijloace. Cea mai mare poruncă este să ne iubim unii pe alţii, aşa cum ne-a iubit Domnul Isus. În ce îi priveşte pe necreştini, indifirent de religia sau etnia căreia îi aparţin, pot fi buni, pot fi morali”, a explicat preotul Ionel Popescu.

Diferenţa dintre merele sălbatice şi cele altoite

Pastorul baptist Ionel Tuţac susţine că diferenţa dintre un om bun şi un creştin bun este ca aceea dintre un măr domestic şi unul sălbatic. „Un om bun poate pune accent pe moralitate, pe actiuni caritabile, poate avea un discurs elevat, frumos, poate da dovadă de foarte multă politeţe şi amabilitate în relaţiile cu semenii, poate avea o atitudine foarte elegantă faţă de familie şi de colegii de muncă, dar cu toate acestea poate să nu împărtăşească principiile creştine. Poate să facă aceste lucruri din dorinţa de a avea o imagine bună. Un creştin bun pune accent pe ceea ce face Dumnezeu în viaţa lui. Este un om care respectă principiile credinţei creştine, merge la biserică, nu din obişnuinţă sau pentru a fi văzut, ci pentru că efectiv crede că în felul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Un om bun poate să respecte toate principiile vieţii doar pentru a fi pe placul semenilor. Un om se poate naşte genetic cu principii morale, pe când un creştin bun poate să aibă parte de o viaţă decăzută, dar la un moment dat poate să aibă loc o cotitută. E ca o comparaţie dintre un măr bun şi un măr sălbatic. Cel domestic face mere bune prin natura lui, iar cel sălbatic face mere bune pentru că este altoit”, a explicat Ionel Tuţac.  

„Omul credincios este şi moral. Omul necredincios se află într-o situaţie delicată pentru că el nu poate să aibă iubire deplină faţă de cel din jur. Religia iubirii este creştinismul. În centrul creştinismului se merge până la iubirea vrăjmaşului. Un ateu nu poate să îl iubească pe cel de lângă el cu dăruire totală. Un creştin simte căldura iubirii în inima sa şi o revarsă dezinteresat. Se dăruieşte din dragoste. Se dăruieşte pe sine, din ce are el, fără să aştepte nicio recompensă, ci doar mulţumind că poate să ajute”, a declarat preotul reformat Fazakas Csaba.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: