Andrei Baciu anunţă că peste 700 de persoane au fost vaccinate în primele patru ore ale „maratonului vaccinării” de la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accesul la vaccinare este gratuit, pe bază de programare, online FOTO Daniel Dancea
Accesul la vaccinare este gratuit, pe bază de programare, online FOTO Daniel Dancea

Peste 700 de persoane au fost vaccinate în decurs de patru ore la „maratonul vaccinării” de la Timişoara, a declarat, vineri seară, secretarul de stat din Ministrul Sănătăţii Andrei Baciu, care anunţă că astfel de acţiuni vor fi organizate şi în alte localităţi.

"Este o idee care funcţionează şi se pare că are mare, mare succes. Vorbim de peste 500 de voluntari. Activitatea a început astăzi, la ora 16:00, iar în patru ore a fost vaccinate 770 de persoane. O să fie trei nopţi şi trei zile în care activitatea de vaccinare se va desfăşura continuu, aşa că îi invit pe toţi cei din regiune, pe toţi cei care pot să ajungă, să se prezinte doar cu buletinul”, a declarat Andrei Baciu, la Digi 24

Cei care se vaccinează în cadrul maratonului sunt imunizaţi cu serul Pfizer. 

Baciu a menţionat că activităţi precum cea de la Timişoara vor fi organizate şi în alte localităţi, cu sprijinul universităţilor de medicină, el arătând că autorităţile au luat deja legătura cu oficiali din universităţi de medicină de la Bucureşti şi Iaşi, întrucât prin astfel de campanii "accesibilitatea este maximă”. 

Andrei Baciu a afirmat totodată că oamenii care doresc să se vaccineze fără a se programa vor putea face acest lucru. În prezent, este disponibilă opţiunea doar în centrele care folosesc serul AstraZeneca.

Reamintim că în perioada 23-25 aprilie 2021, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT din Timişoara se desfăşoară un adevărat maraton de vaccinare, sub sloganul “Pune umărul pentru Timişoara. Vaccinează-te!”.

Pe parcursul a trei zile, non-stop, atât ziua cât şi noaptea, sute de cadre medicale voluntare şi studenţi la Universitatea de Medicina şi Farmacie din Timişoara vor fi la datorie pentru a-i primi pe timişorenii care doresc să se vaccineze, într-o iniţiativă comunitară fără precedent, cu un scop unic: victoria prin vaccinare a Timişoarei, în faţa pandemiei. 13.000 de doze de vaccin Pfizer vor fi la dispoziţia doritorilor, care sunt aşteptaţi vineri, sâmbătă şi duminică (23-25 aprilie), la Centrul Regional de Afaceri.

Accesul la vaccinare este gratuit, pe bază de programare, online, pe platforma RoVaccinare şi la două numere de telefoane; un număr naţional (021.414.44.25) şi unul doar pentru timişoreni (0356.406.517).

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite