Şase instituţii din judeţul Mureş acuzate că ar fi arborat drapelul secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul nu a dorit să nominalizeze instituţiile vinovate de arborarea steagului
Prefectul nu a dorit să nominalizeze instituţiile vinovate de arborarea steagului

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, a declarat că mai multe primării, şcoli şi un spital din judeţ au răspuns afirmativ apelului venit din Ungaria şi au arborat steagul secuiesc, în ciuda faptului că legea interzice acest lucru.

Prefectul e de părere că în această situaţie va fi nevoie de tact, pentru a linişti situaţia. El a afirmat că a primit informaţii din judeţ şi e la curent cu toate situaţiile de acest gen care au avut loc în judeţ. ”Voi sta la discuţii cu toată lumea implicată, pentru a-i face pe toţi să înţeleagă care e situaţia reală. Nu voi intra cu buldozerul peste oameni, ci prin dialog voi remedia situaţia. Până acum, Prefectura nu a aplicat vreo sancţiune pentru cele întâmplate. Nu voi nominaliza localităţile sau instituţiile implicate, deoarece nu e cazul, situaţia va fi rezolvată calm”, a precizat prefectul.

Secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt, a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc, conform Mediafax. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc. "Nu exagerez când spun că suntem în faţa unei agresiuni simbolice", a declarat Nemeth Zsolt.

Prefectul de Mureş nu înţelege cum s-a putut ca steagul secuiesc să fie arborat şi la primării, în condiţiile în care există acte normative care condamnă clar aceste lucruri. ”Îmi vine destul de greu să înţeleg că un primar nu stie că în ţara noastră există nu mai puţin de trei acte normative care reglementează modul de a arbora însemnele pe clădirea Primăriei, acte normative care, culmea, sunt foarte clare pentru toată lumea. Şi nu e cazul să vorbim de arborarea drapelului unei alte ţări, deoarece în cazul acesta este permisă arborarea. Fiind vorba de un steag al unui aşa zis ţinut, în condiţiile în care sunt 1.000 de secui în documentele oficiale ale României. Aşadar despre ce vorbim de fapt?”, a declarat prefectul.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite