A murit medicul care trăia cu inima unui fotbalist de 23 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul chirurg Mihail Stăniloiu, din municipiul Târgu Jiu, a decedat, joi, 19 noiembrie, la vârsta de 74 de ani. Acesta trăia din anul 2003 cu inima unui fotbalist, care a decedat într-un accident rutier, la vârsta de 23 ani.

Mihail Stăniloiu a lucrat ca medic la Secţia de Chirurgie Maxilo – Facială din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu. Acesta a pus bazele Secţiei de Chirurgie Maxilo-Facială din cadrul Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. 

După ce a ieşit la pensie, Mihail Stăniloiu a activat în cadrul clinicii sale private, fiind unukl dintre cei mai apreciaţi medici gorjeni. 

7

Medicul a povestit pentru Adevărul, în urmă cu zece ani, despre boala cu care se confrunta şi cum a ajuns să primească o nouă inimă: „La vârsta de 38 de ani am făcut un infarct, în Bucureşti, într-o seară în care eram chiar medic de gardă. Nu se punea atunci problema unui transplant. După 18 ani de supravieţuire, am fost anunţat însă că s-a găsit un donator, în momentul în care nu mai aveam nicio speranţă. Eram pe ultima sută de metri şi aşteptam să dau în primire din moment în moment.

Am primit telefon şi mi s-a spus că mi-au găsit un donator. Eram în sala de operaţie. M-am dus imediat la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Nu ştiam cine e donatorul. Joi am plecat şi vineri a avut loc intervenţia chirurgicală. M-am trezit luni şi am întrebat în ce zi suntem. Atunci am început o nouă viaţă“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite