O fetiţă în vârstă de cinci ani a căzut de pe acoperişul unei pensiuni din Rânca

O fetiţă în vârstă de cinci ani a căzut de pe acoperişul unei pensiuni din Rânca

Fetiţa a fost transportată la spitalul din Târgu Jiu                                               FOTO: Arhivă

O fetiţă în vârstă de doar cinci ani a căzut de pe acoperişul unei pensiuni din zona montană Rânca, din judeţul Gorj.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un echipaj salvamont a intervenit pentru a-i acorda primul ajutor. Copila a căzut de la o înălţime de aproximativ şapte metri şi s-a lovit de un corp dur. Aceasta s-a urcat pe acoperiş într-un moment de neatenţie al părinţilor cu care se afla în vacanţă la Rânca. Fetiţa s-a urcat pe un strat de zăpadă înalt de câţiva metri şi a reuşit astfel să ajungă pe acoperiş. 

Şeful Salvamont Gorj: „A căzut pe un corp dur“

Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, a precizat că victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu: „A căzut pe un plan dur, în strad. Am fost alertaţi. A fos imobilizată într-o saltea specială şi transportată cu ambulanţa Salvamont la spitaluil din Târgu Jiu. Pe drum, echipajul Salvamont s-a întâlnit cu ambulanţa care se deplasa pentru a prelua fetiţa şi s-a făcut transferul acesteia. A fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, pentru a se stabili diagnosticul“. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările