Cum poluează intenţionat Hidroelectrica barajele de pe râul Jiu: „Este o crimă să dai drumul la deşeuri în aval“

Cum poluează intenţionat Hidroelectrica barajele de pe râul Jiu: „Este o crimă să dai drumul la deşeuri în aval“

Cele două baraje din apropierea municipiului Târgu Jiu sunt poluate cu deşeuri

Râul Jiu este poluat în mod intenţionat de către Hidroelectrica, ai cărei angajaţi nu se ocupă să cureţe cele două baraje hidroenergetice din zona municipiului Târgu Jiu pe care le administrează de deşeurile aduse de apă. Mai mult decât atât, susţine reprezentantul Apelor Române pentru judeţul Gorj, gunoaiele sunt eliberate în aval şi ajung chiar în fluviul Dunărea.

Alexandru Buduran, directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor Gorj, susţine că societatea Hidrolectrica are obligaţia să ridice gunoaiele din apă, dar nu face acest lucru: „Hidroelectrica, prin autorizaţia care i s-a emis, are anumite măsuri pe care trebuie să le pună în practică, printre care se numărăşi cureţenia luciului de apă. Dumnealor nu recunosc acest lucru şi chiar au contestat instanţa de judecată, însă au pierdut. Este evident că ei trebuie să-şi cureţe luciul de apă“.

„Se împrăştie gunoaiele şi PET-urile până la Dunăre“

Reprezentantul Apelor Române în judeţul Gorj spune că cei de la Hidroelectrica săvârşesc o adevărată crimă atunci când dau drumul în mod intenţionat deşeurilor pe râul Jiu, aşa se întâmplă în mod repetat: „Sunt responsabili de ceea ce au pe apă în zona lor de administrare. Mie mi se pare că este o crimă să dai drumul la PET-uri în aval, în condiţiile în care se adună într-un anumit loc din lacul de acumulare. De câte ori prind un debit mai mare pe Jiu, cei de la Hidroelectrica se prevalează de regulamentele lor interne de a nu le pună în pericol instalaţiile, şi dau deşeurilor drumul în aval. Se împrăştie gunoaiele şi PET-urile până la Dunăre“.
 

„Nu colaborează cu Apele Române“

Poluarea celor două baraje hidroenergetice durează de mai mulţi ani. Alexandru Buduran susţine că PET-uri care sunt luate din apă pot să fie valorificate: „Modul în care Hidroelectrica acţionează reprezintă de mai mult timp o îngrijoare pentru mine, doarece nu colaborează cu Apele Române în rezolvarea acestor probleme, care durează de ani de zile. Sunt de acord că deşeurile nu ajung în baraje din vina lor, dar având acele PET-uri adunate într-un loc este de neacceptat faptul că nu le ridică. Pot să încheie un contract de colaborare cu o firmă de reciclare a deşeurilor“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările