Cum erau consideraţi bărbaţii cu barbă în istorie. Primul domnitor moldovean „de profil“ este recunoscut prin cruzime

Cum erau consideraţi bărbaţii cu barbă în istorie. Primul domnitor moldovean „de profil“ este recunoscut prin cruzime

Alexandru Lăpuşneanu este primul domnitor cu barbă

De-a lungul istoriei, barba a avut diferite semnificaţii. Astfel, bărbaţii care purtau barbă erau consideraţi înţelepţi şi cu o anumită experienţă de viaţă, iar mai târziu erau consideraţi revoluţionari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cele mai vechi timpuri, barba a fost considerată un semn al înţelepciunii. Impunea stimă şi respect cu câte era mai albă. 

Prima imagine în care sunt prezentaţi români cu barbă, potrivit istoricului Eugen Şendrea, este cea a delegaţiei moldoveneşeti la consiliul din oraşul german Konstaz. Toţi cei din delegaţie purtau barbă. 
 
O mare controversă a fost legată de domnitorul Ştefan cel Mare. Avea sau nu acesta barbă? „Pentru a se putea pronunţa, în «Academia Română» au avut loc aprige discuţii, care au ţinut din toamna anului 1882 până în iarna lui 1883. Au fost tabere pro, dar şi tabere contra. Totul se rezolvă atunci când episcopul Melchisedec descoperă, la Humor, un Tetraevangheliar împodobit cu numeroase miniaturi. Şi cum norocul este de partea celor ce–l caută, episcopulare marea şansă să descopere şi portretul lui Ştefan cel Mare. Îl examinează, descifrează scrisurile şi se convinge că portretul este autentic. Ştefan cel Mare n–avea barbă!“, menţionează istoricul Eugen Şendrea în volumul „Istoria pe placul tuturor“. 
 

Primul domn moldovean cu barbă

Primul domn moldovean cu barbă a fost necruţătorul Alexandru Lăpuşneanu. Acesta a dorit să fie în pas cu moda, care era dictată de la Istanbul. „Lăpuşneanu îşi lasă o impunătoare barbă şi poartă caftanul turcesc. Începutul fusese făcut. Următorii domni se vor mândri cu portul bărbii. Dar numai ei? Înalţii dregători vor adopta, la rându–le, imediat moda, crezând că prin aceasta revin la vechea tradiţie bizantină. Prin secolele XVIII–XIX, marii dregători aveau barbă“, menţionează istoricul.
 
Pe la sfârşitul secolului XVIII, portul bărbii se răspândeşte la toate categoriile populaţiei. 
 

Barba a dat denumirea unei categorii de îmbogăţiţi

Cu timpul, moda se schimbă, iar ciocul sau bărbuţa a dat denumirea şi noilor îmbogăţiţi într-un mod incorect: „ciocoii“. Cei care vor veni de hac bărbii vor fi bonjuriştii. Vechile costume dispar din comerţ şi portul suferă schimbări.

„Cade şi porunca din 1841, care arăta că slujitorii «după obiceiul ţării, ce slujea ca o lege, aveadreptul a purta barbe ca undrit osăbitoriu»“, notează Eugen Şendrea.
 

Barba în perioada comunistă

Până la 1944 au purtat barbă preoţii ortodocşi, iar barbişoane – magistraţii şi profesorii universitari. În perioada comunistă, şi ca urmare a unei directive venite de la „Cabinetul Doi“, bărbaţii cu barbă nu mai erau agreaţi, iar cu timpul a dispărut.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: