A consumat băuturi alcoolice şi a intrat cu maşina în trei stâlpi. Autoturismul s-a răsturnat

A consumat băuturi alcoolice şi a intrat cu maşina în trei stâlpi. Autoturismul s-a răsturnat

Maşina s-a răsturnat după ce a intrat în trei stâlpi                                                                 FOTO: Arhivă

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Bucureşti, a consumat băuturi alcoolice şi s-a urcat la volan. Pe un drum comunal din Borăscu, maşina a intrat în trei stâlpi de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,70 mg/l în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului“, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Gorj.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările