Şofer din Vâlcea, arestat pentru că i-a oferit mită unui poliţist din Gorj

Şofer din Vâlcea, arestat pentru că i-a oferit mită unui poliţist din Gorj

Şoferul din Vâlcea i-a oferit poliţistului gorjean 5.000 de lei ca să distrugă dosarul

Un şofer din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv de către Tribunalul Gorj, după ce a încercat să-i ofere mită unui poliţist rutier, pentru a-l scăpa de acuzaţia de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Şoferul a fost prins în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice, iar poliţistul i-a întocmit un dosar penal. Vâlceanul i-a cerut poliţistului să distrugă dosarul penal în schimbul sumei de 5.000 de lei. 
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat în cursul zilei de duminică, 11.10.2020, arestarea preventivă a inculpatului Ţ.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 Cod penal, apreciindu-se motivat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că inculpatul Ţ.V. este cercetat în dosarul nr. 709/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În data de 10.10.2020, în jurul orelor 13,30, inculpatul Ţ.V. i-a remis agentului de poliţie M… din cadrul Postului de Poliţie Săcelu suma de 5000 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu efectueze cercetările în dosarul penal menţionat, inculpatul solicitându-i acestuia să distrugă dosarul.
A fost constatată de către procuror, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, infracţiunea flagrantă de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal.
Inculpatul Ţ.V. a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 10.10.2020, ora 18,30.
În data de 11.10.2020, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile“, se arată într-un comunicat al Parchetului Gorj. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările