Reţea de profanatori de morminte, capturată. Indivizii se specializaseră în a dezgropa morţii pentru a-i jefui

Reţea de profanatori de morminte, capturată. Indivizii se specializaseră în a dezgropa morţii pentru a-i jefui

FOTO: Arhivă

Poliţiştii din Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, au fost reţinute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, trei persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi profanare de morminte.

Cele trei persoane au vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani. Ele au fost depistate pe Autostrada 10 Turda-Sebeş, după ce, în noaptea de 4 spre 5 decembrie, ar fi profanat 6 morminte amenajate în cimitirul din localitatea Huedin, judeţul Cluj, de unde ar fi sustras 100 de euro şi 10 lei.
 
„Ulterior, poliţiştii s-au deplasat la domiciliile celor trei bărbaţi, în localitatea Dor Mărunt şi în oraşul Pantelimon, unde au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară. De asemenea, persoanele în cauză sunt bănuite că în noaptea de 10 spre 11 noiembrie ar fi pătruns în cimitirele din localităţile Petreşti şi Moara din Groapă, din judeţul Dâmboviţa, unde ar fi forţat plăcile de ciment de la 13 cavouri şi ar fi sustras bani şi bijuterii, fiind creat un prejudiciu de 13.400 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
 
Suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti pentru dispunerea unor măsuri preventive.
 
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de la Direcţia Operaţiuni Speciale, de la structurile de investigaţii criminale din judeţele Cluj, Hunedoara şi Alba şi de la Poliţia Oraşului Lehliu Gară şi Pantelimon.
 
Totodată, la activităţi au participat şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi Călăraşi.
 
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
 
Hoţii sunt aceeaşi care au profanat nouă morminte dintr-un sat din Dâmboviţa. Aceştia au dezgropat inclusiv mormântul unui copil de doi ani, îngropat recent, de unde au luat mai multe bijuterii şi alte bunuri de aproape 10.000 de lei.
 

Oamenii legii spun că au fost devastate şi profanate mormintele unor persoane îngropate recent. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările