Pădurar bătut în propria curte de bărbaţii pe care i-a prins la furat de lemne. Trei agresori au fost reţinuţi

Pădurar bătut în propria curte de bărbaţii pe care i-a prins la furat de lemne. Trei agresori au fost reţinuţi

Pădurar bătut în propria curte de hoţi de lemne.Foto: captură video

Un pădurar din Dâmboviţa a fost bătut de cinci bărbaţi chiar în curtea sa. Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat că a fost deschis un dosar penal. Trei dintre agresori au fost reţinuţi

Ştiri pe aceeaşi temă

Incidentul a avut loc după ce pădurarul i-ar fi prins pe cei cinci la furat de lemne. Agresorii l-au urmărit pe pădurar acasă, unde au rupt poarta gospodăriei şi s-au năpustit asupra omului.

Potrivit Digi24, pădurarul a fost transportat de urgenţă la spital, iar starea sa de sănătate este bună, spun medicii.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, dar şi pentru ameninţare şi violare de domiciliu.

"Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, în care o persoana este agresată, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este împuternicit să comunice următoarele: la data de 26 august a.c., în urma unei sesizari efectuate prin 112, cu privire la faptul că un bărbat de 53 de ani a fost agresat fizic, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi violare de domiciliu", precizează IPJ Dâmboviţa, citat de Agerpres.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările