Majorat în aer liber, în spatele blocurilor, oprit de jandarmi. Zeci de tineri, amendaţi

Majorat în aer liber, în spatele blocurilor, oprit de jandarmi. Zeci de tineri, amendaţi

Peste 30 de tineri care sărbătoreau un majorat în aer liber, în Târgovişte, a fost oprit de jandarmii din Dâmboviţa, după ce locatarii s-au plâns de gălăgia creată în spatele unor blocuri din zona centrală a oraşului.

 
Tinerii, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, au fost sancţionaţi contravenţional cu avertismente scrise şi o amendă în valoare de 250 lei pentru nerespectarea normelor de protecţie sanitară conform prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. 
 
„Acţiunile jandarmilor pentru protejarea populaţiei împotriva îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 au continuat şi zielele acestea cu verificări efectuate, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, în pieţe, parcuri şi alte zone aglomerate. Acestea vor fi intensificate şi în perioada următoare, iar scopul lor este de a explica oamenilor importanţa şi necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor”, se arată într-un comunicat al IJJ Dâmboviţa.
 
Jandarmii reamintesc faptul că pentru siguranţa noastră şi a celor din jur, este important să purtăm masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, să respectăm măsurile de distanţare fizică, izolare şi carantină adoptate de autorităţi.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările