Au ars dealurile de pe Aleea Mănăstirii Dealul. Flăcările au fost la un pas de a se extinde la case VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incenidu vegetatie

Pompierii din Dâmboviţa s-au luptat, din nou, cu un incendiu de vegetaţie. Focul a izbucnit pe un deal din spatele unor case de pe Aleea Mănăstirii Dealu şi exista riscul iminent ca acesta să ajungă şi la locuinţe, mai ales din cauza vântului.

Incendiul a avut loc pe Aleea Mănăstirii Dealul, din Târgovişte, foarte aproape de locuinţele oamenilor. 

Nu este prima dată când se întâmplă ca vegetaţia de aici sa ia foc şi, cel mai probabil, cineva care are grădină în zonă, dă foc intenţionat că să scape de curăţatul grădinii. 

Din fericire, pompierii a fost anunţaţi la timp şi aceştia au reuşit să stingă vâlvătaia.

De cele mai multe ori, cei care pun focul sunt extrem de greu de depistat, astfel că scapă fără nicio sancţiune. 

Pompierii spun că flăcările se puteau extinde către o mică suprafaţă de pădure din vecinătate.

Forţele mobilizate au oprit extinderea flăcărilor către gospodăriile din apropiere după câteva zeci de minute de luptă cu incendiul.

   

Vă mai recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Un incendiu violent a mistuit 12 hectare de vegetaţie uscată la Aninoasa. Este ameninţată pădurea

Zeci de incendii de vegetaţie uscată, în ultimele zile. Pompierii s-au luptat cu flăcările în tot judeţul

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite