Un profesor universitar demontează mitul pâinii cu maia: „Ai spune că poţi mânca oricât fără să te îngraşi“

Un profesor universitar demontează mitul pâinii cu maia: „Ai
spune că poţi mânca oricât fără să te îngraşi“

FOTO: Adevărul

Pâinea cu maia este la modă, iar unii dintre cei care o vând susţin că ar avea un indice glicemic mai scăzut şi ar fi mai puţin calorică decât pâinea cu drojdie comprimată, adică i-ar ajuta ce cei la dietă şi pe diabetici. Decanul Facultăţii de Inginerie Alimentară a Universităţii din Suceava îi contrazice însă.

Decanul Facultăţii de Inginerie Alimentară (FIA) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, prof.univ.dr.ing. Mircea Oroian, a arătat într-o postare pe contul său de Facebook că unii dintre producătorii de pâine cu maia dezinformează consumatorii. “În ultima vreme sunt bombardat pe Facebook cu informaţii aberante despre pâinea cu maia. Ai spune că a apărut un nou panaceu şi ai să poţi mânca oricâtă pâine vrei fără să te îngraşi şi fără să îţi crească glicemia!

Vreau să îi informez pe cei care se dau experţi în panificaţie, dar nu fac altceva decât să dezinformeze consumatorul, că pâinea cu drojdie comprimată NU ESTE TOXICĂ. În cazul pâinii cu maia, fermentaţia este una lentă, obţinută cu ajutorul drojdiilor sălbatice şi bacteriilor lactice care există în făină. Deci, fermentaţia este produsă, în mare măsură, tot de drojdii, identice cu cele din drojdia comprimată. Da, aroma la pâinea cu maia este mai puternică pentru că procesul de fermentaţie este mai lung şi se produc mai mult substanţe de aromă”, a scris Mircea Oroian.


El a explicat că pâinea obţinută cu drojdie comprimată nu conţine mai multe E-uri decât pâinea cu maia.

“La fel de important, majoritatea făinurilor de grâu existente pe piaţă sunt deja aditivate în moară pentru a preveni eventuale probleme tehnologice şi nu cred că “experţii” care produc pâine cu maia macină grâul la mori cu piatră”, a mai scris profesorul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: