Toaletă nouă de pe centura Sucevei, furată bucată cu bucată. Prejudiciul este de 100.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toaleta are cabine pentru femei, bărbaţi şi persoane cu handicap FOTO:Oana Şlemco
Toaleta are cabine pentru femei, bărbaţi şi persoane cu handicap FOTO:Oana Şlemco

Una dintre toaletele şoselei de centură a Sucevei nu a funcţionat nici măcar o zi după finalizarea lucrărilor, din cauza unor hoţi care au sustras componentele instalaţiilor sanitare şi electrice. Aceştia au furat inclusiv staţia de epurare a apelor uzate, în valoare de 300.000 de lei

Şoseaua de centură a Sucevei are două grupuri sanitare. Cel construit în parcarea dinspre Fălticeni nu a funcţionat niciodată după finalizarea lucrărilor, pentru că, susţin drumarii, hoţii ar fi sustras din interior şi exterior instalaţii sanitare şi electrice în valoare de 544.000 de lei, adică 100.000 de euro. 

Deşi furtul ar fi fost constatat de reprezentanţii Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP) în luna aprilie a acestui an, plângerea la Poliţie a fost depusă abia în iulie. „Lucrările au fost finalizate în septembrie 2020, însă abia în aprilie 2021 figurează o predare între constructor şi administratorul lucrărilor. 

Cu toate acestea, după trei luni a fost efectuată o primă evaluare a situaţiei din zonă şi depusă o plângere cu privire la potenţiala infracţiune de furt. Proprietarii şi administratorii invocă un prejudiciu de circa 500.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava (IPJ), Ionuţ Epureanu. 


FOTO: Oana Şlemco

toaleta centura furata bucata cu bucata

În urma sesizării depuse de drumarii de la DRDP Iaşi, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt. Între altele, din interiorul şi exteriorul toaletei au dispărut staţia de epurare a apelor uzate, cu suflantă aer şi tablou automatizare, numai aceasta în valoare de 300.000 de lei, grupul de pompare (cu tablou automatizare, hidrofor), staţia de pompare a apelor uzate, pompa submersibilă, şase capace de la fosă. Lesne de înţeles, un hoţ de fier vechi nu putea să sustragă aceste bunuri pentru că demontarea componentelor necesita cunoştinţe tehnice.

Probe puţine la dosar



Întrebaţi dacă pot dovedi cu fotografii că echipamentele respective au fost montate în toaleta din parcarea şoselei de centură înainte de a fi furate de hoţi, drumarii au spus că există documente, dar nu şi imagini. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a explicat că reprezentanţii DRDP Iaşi nu au depus la dosar toate actele care dovedesc paguba de 100.000 de euro, cu atât mai puţin fotografii.

„Deşi actele depuse la dosarul cauzei au un caracter special, pot să vă spun că asemenea documente (n.red - fotografii) nu au fost depuse de către cei care invocă paguba respectivă. Având în vedere documentele puţine care există la dosar, elementele sunt minime în ceea ce priveşte cercul de suspecţi. Trebuie să vedem dacă într-adevăr este o faptă penală de furt sau se conturează alte ipoteze”, a spus Epureanu. Parcarea nu este supravegheată video, nu se ştie când a fost comis furtul cu exactitate şi nici nu sunt martori. 

toaleta centura furata bucata cu bucata

Perete exterior, partea din spate a toaletei care nu a funcţionat nici măcar o zi FOTO: Oana Şlemco

Deşi nu a funcţionat niciodată, de pe zidurile interioare şi exterioare ale toaletei a început să cadă varul, semn că lucrările executate nu au fost de cea mai bună calitate. Ca să rezolve problema lipsei toaletei, administratorii drumului au adus în parcare două WC-uri ecologice.

toaleta centura furata bucata cu bucata

Pereţii interiori au început să se degradeze FOTO: Oana Şlemco

„În atenţia conducătorilor auto! Toaletele din parcarea de pe Varianta Ocolitoare Suceava (intrare Suceava, dinspre Fălticeni) sunt indisponibilizate temporar, în urma unei infracţiuni de furt ce face la acest moment obiectul unui dosar întocmit de Poliţie. Din acest motiv, recomandarea DRDP Iaşi este aceea de folosire a toaletelor ecologice instalate provizoriu, până la finalizarea cercetărilor de către organele în drept”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Facebook a DRDP Iaşi.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Situaţie de coşmar la o şcoală „de elită”: elevii nu mai au loc în clase. „Trebuie să existe o limită”

Mihai Ochiuleţ (USR): „Primarul Vergil Chiţac ne cheamă să votăm majorarea preţului gigacaloriei la 325 lei“

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite