Suceava: Doi vicoveni reţinuţi la frontieră cu focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi tineri de 19 şi 20 de ani încercau să introducă în ţară 9 baxuri de ţigări de contrabandă.

Pentru reţinerea contrabandiştilor, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să tragă două focuri de avertisment  în plan vertical deoarece cei doi tineri au încercat să fugă în pădure.

Totul s-a petrecut seara trecută, în timpul executării unei misiuni specifice, când politistii de frontiera de la SPF Brodina i-au observat în apropierea granitei, pe teritoriul României, pe cei doi tineri, Petrică S. de 20 de ani şi Gabriel P. de 19 ani, ambii din Vicovu de Sus, în timp ce transportau mai multe colete voluminoase.

"În urma cercetarii zonei unde au fost depistaţi cei doi, s-au descoperit 9 baxuri  ce conţineau 4.499 pachete de ţigări  marca Doina, de provenienţă Republica Moldova", a explicat comisarul Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor doi tineri acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate  Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic, în timp ce ţigările în valoare de aproximativ 27.000 lei au fost confiscate.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite