Salariul primarului din Suceava a crescut de la 6.000 la peste 13.000 de lei

Salariul
primarului din Suceava a crescut de la 6.000 la peste 13.000 de lei

Salariul primarului Ion Lungu a crescut considerabil. FOTO Facebook/ Ion Lungu

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va avea începând cu luna iulie a acestui an un salariu brut de 13.050 de lei. Înainte de noua lege a salarizării, edilul şef al Sucevei avea un salariu brut de 6.092 de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legea salarizării unitare (legea numărul 153/2017) stabileşte 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu fiind de 1.625 de lei, iar cel mai mare - de 22.000 de lei. De asemenea, legea prevede şase creşteri etapizate ale salariilor de bază, începând cu 1 iulie şi continând cu măriri în fiecare dată de 1 decembrie, din 2017 şi până în 2021. 

Legea a intrat în vigoare pe 1 iulie 2017, dar nu toate primăriile din ţară şi-au aliniat salariile la noile prevederi. Legea le dă dreptul primăriilor să stabilească salariile angajaţilor săi, precum şi indemnizaţiile consilierilor locali. Salariile maxime ale funcţionarilor nu pot fi mai mari decât nivelul indemnizaţiei viceprimarului.

Noua grilă de salarizare de la Primăria municipiului Suceava a fost aprobată într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local. Modificarea salariilor vine ca aprobare a Legii salarizării unice în sistemul bugetar. 

Conform grilei aprobate de Consiliul Local, cel mai mare salariu brut de 13.050 de lei va fi încasat de primarul Ion Lungu, care până în prezent încasa 6.092 de lei brut. Până ca noua lege a salarizării să fie aprobată, cel mai mare salariu brut din Primăria Suceava era de 8.700 de lei.

Viceprimarii Lucian Harşovschi şi Marian Andronache şi secretarul Ioan Ciutac vor încasa salarii de 11.600 de lei. Remuneraţia pentru arhitectul şef şi directorii din primărie se situează între 8.500 şi 10.200 de lei, iar şefii de servicii şi birouri vor încasa lefuri între 6.500 şi 7.500 de lei. În cadrul aparatului propriu al primăriei, în funcţie de gradul profesional, consilierii şi auditorii pot câştiga până la 4.500 de lei pe lună, iar referenţii până la 2.800 de lei. 

Poliţiştii locali debutanţi pleacă de la un salariu brut de 1.800 de lei şi cei cu grad profesional superior pot ajunge până la 4.500 de lei. Cele mai mici remuneraţii între 1.800 şi 2.500 de lei vor fi încasate de personalul contractual angajat pe funcţii de administrator, magaziner, paznic, îngrijitor, şofer, muncitor calificat şi necalificat.

„Avem cheltuieli de salarii undeva la 30% din cheltuielile Primăriei, dar eu cred că în cadrul acestui fond de salarii putem să ne încadrăm cu noua Lege a salarizării”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Fondul total de salarii al Primăriei din Suceava este de 2.800.000 lei, iar salariul mediu brut al angajaţilor este de aproximativ 2.400 de lei. În cadrul instituţiei sunt angajate 730 de persoane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: