Drumeţie prin Cheile Moara Dracului

Drumeţie prin Cheile Moara Dracului

Râul de munte şi-a croit drum printre stânci

Turiştii pot ajunge în zonă cu trenul. Cei care doresc să profite de peisaj se pot caza la pensiunile de la poalele munţilor Rarău cu până la 300 de lei pe noapte.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sucevenii care vor să profite din plin de acest final de vară au la dispoziţie nenumărate trasee montane în Bucovina. Pentru iubitorii de natură, care apreciază peisajele înviorate de verdeaţă şi cascade, Cheile Moara Dracului sunt destinaţia ideală. Echipamentul adecvat străbaterii unui traseu montan constă în îmbrăcăminte şi încălţăminte sport, şapcă sau pălărie pe cap, un rucsac cu strictul necesar şi obligatoriu apă de băut.

Maşina trebuie lăsată acasă, trenul fiind cel mai bun mijloc de deplasare până la Câmpulung Moldovenesc. Din gara CFR Câmpulung Est se porneşte pe Valea Caselor, care aşterne în faţa trecătorilor un peisaj impresionant, desfăşurat pe o distanţă de patru kilometri de la drumul naţional. Treptat, apropiindu-se de Cheile Moara Dracului, apa cade în cascade, iar zgomotul făcut la impactul cu stâncile umede se aude foarte puternic.

Apa râului este agitată
„Eu sunt înnebunită după cascade. Cred că am vizitat peste 20 de locuri din toată ţara doar ca să fotografiez şi să admir cascadele. Am făcut o pasiune pentru ele, iar ce am văzut la Cheile Moara Dracului m-a făcut să reiau traseul montan în această vară“, a spus Iulia Ignătescu, studentă. Rezervaţia geologică Cheile Moara Dracului se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi se află la circa 10 km de centrul oraşului Câmpulung Moldovenesc.

Cei care vor să se aventureze să treacă pe partea cealaltă a cheilor trebuie să aibă grijă la stâncile umede şi la râul cu apă foarte rece şi agitată. „Se spune că i s-a dat denumirea de Moara Dracului din cauza zgomotelor aproape înfricoşătoare pe care le face apa de munte care se izbeşte de stânci“, povesteşte Mărioara Creţu, localnică. Turiştii obosiţi de frumuseţea peisajelor şi sălbăticia Cheilor Moara Dracului pot înnopta la pensiunile de la poalele munţilor Rarău, unde locurile de cazare costă între 150 şi 300 de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările