Doi soţi au sechestrat-o pe bona copilului lor care le-ar fi furat bijuterii de 3.000 de euro. Agresorii, arestaţi pentru 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi soţi din Suceava au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru că au privat-o de libertate pe bona copilului lor.  Victima a fost ridicată cu forţa de pe stradă, bătută şi dusă la o casă de amanet.

Soţii Clara şi Eusebiu Borcoi, din municipiul Suceava, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de Judecătoria Suceava, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Mandatul a fost confirmat de Tribunalul Suceava. În acelaşi dosar, au mai fost arestaţi Ionuţ Balan şi Vasile Ilie Caldararu. Cei patru sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cei patru ar fi sechestrat-o pe o femeie din Republica Moldova, care a fost bona familiei Borcoi. Anterior comiterii faptei, cei doi soţi ar fi constatat că din casă le lipsesc bijuterii în valoare de 3.000 de euro. Asta după ce bona şi-a dat demisia şi s-a angajat la un magazin din Suceava. Aşa a devenit femeia principala suspectă a furtului în ochii foştilor săi angajatori.  

Cei patru arestaţi au căutat-o pe femeia din Basarabia la noul loc de muncă, au determinat-o să iasă în faţa magazinului, de unde au luat-o cu forţa, au lovit-o şi au urcat-o într-o maşină. Au dus-o în casa celor doi soţi, unde au continuat s-o lovească încercând să o determine să recunoscă furtul. Sub valul de lovituri, femeia le-ar fi spus că a dus bijuteriile la o casă de amanet de bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava.

Cei implicaţi s-au urcat în maşină şi s-au deplasat la locul indicat, numai că bijuteriile nu erau acolo. Aşa că soţii au hotărât să o ducă pe fostat angajată înapoi la magazin. O colegă de serviciu a victimei a sunat la 112 şi a alertat Poliţia.

Aşa au aflat anchetatorii de incident. În încercarea de a le demonstra poliţiştilor că dreptatea este de partea lor, cei implicaţi le-au arătat o înregistrare video în care fosta bonă recunoştea că a comis furtul. Numai că înregistrarea a fost făcută în perioada în care victima era sechestrată.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite