Cum a fost salvată o bibliotecă în război: tactica ieşită din comun la care au apelat bibliotecarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”
FOTO: Arhiva Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”

Biblioteca Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” are aproape 160 de ani de existenţă. În primul Război Mondial, liceul a fost rechiziţionat pentru armata rusească. Numeroase cărţi rare au fost arse atunci, iar altele au fost aruncate la întâmplare. Pentru ca nenorocirea să nu se mai repete, în cel de-Al Doilea Război Mondial, cărţile au fost izolate în beciul şcolii.

Bibliotecara Corina Dominte ne-a spus, pe scurt, istoricul Bibliotecii de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. Povestea fascinantă scoate la lumină oameni dedicaţi şi iubitori de carte, bibliotecari care au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să salveze volume rare şi importante din calea armatelor distrugătoare. Unii au cumpărat cărţi ca să mărească zestrea bibliotecii, alţii le-au ascuns pentru a le preda mai departe generaţiilor tinere.

Biblioteca a fost înfiinţată în 1860. Fondul de carte a fost constituit în mai multe etape. „Bibliotecarii şi custozii bibliotecii până la Marea Unire au acordat o deosebită atenţie achiziţiei de carte pentru biblioteca şcolii: profesorii Dumitru Isopescul (custode al bibliotecii între 1867-1876), Samuil Isopescul (custode al bibliotecii între 1877-1883), dr. Animpodist Daşchevici (custode al bibliotecii între 1884-1905), istoricul Ion I. Nistor (custode al bibliotecii între 1904-1906), Victor Morariu (custode al bibliotecii între 1909-1912), Astfel, înainte de primul război mondial, gimnaziul din Suceava deţinea o bibliotecă frumoasă, cu cărţi deosebit de utile atât profesorilor, cât şi elevilor: cca 11.000 titluri în 2-3 exemplare”, ne-a arătat bibliotecara Corina Dominte.

Ea a precizat că bazele bibliotecii cu cărţi în limba română a şcolii sucevene au fost puse de Constantin Morariu-Andrievici, primul profesor român al liceului şi primul autor de manuale în limba română cu caractere chirilice româneşti, care a predat româna şi religia ortodoxă în perioada 1860-1869.

Cum au fost distruse cărţile cu conţinut austriac

Din păcate, biblioteca a traversat momente extrem de dificile de-a lungul existenţei sale. În Primul Război Mondial, aceasta a suferit importante pierderi. Unele cărţi rare au fost arse, iar altele au fost aruncate la voia întâmplării.  „Importante pierderi materiale au fost consemnate în timpul celei de a doua ocupaţii ruseşti (21 iunie 1916–2 februarie 1918), liceul fiind rechiziţionat pentru armata rusească în decembrie 1916. Au fost arse nenumărate tomuri, cărţi rare şi bibliofile, valori patrimoniale de excepţie, pe motiv că „aveau conţinut tendenţios austriac”, după război biblioteca fiind „un vraf inform de cărţi aruncate la întâmplare”, ne-a spus Corina Dominte.

Fondul de carte a fost refăcut în perioada interbelică prin „cumpărătură şi donaţii de publicaţii”.

„Al Doilea Război Mondial a aruncat din nou biblioteca liceului sucevean, în centrul unui adevărat dezastru. Bibliotecarul de atunci, Dimitrie Grigorovici, a avut prezenţa de spirit de a adăposti o parte a cărţilor în beciul liceului, izolându-le cu un zid subţire de cărămidă, altele fiind adăpostite în locuinţe particulare sucevene”, ne-a declarat bibliotecara de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite