Culmea inspecţiei fiscale la Suceava: patron avertizat de ANAF pentru un plus în gestiune de 14 bani

Culmea inspecţiei fiscale la Suceava: patron avertizat de ANAF pentru un plus în gestiune de 14 bani

Alexandru Scheul, patronul magazinului Killer FOTO suceavaevanghelica.wordpress.com

După ce au închis punctul de lucru al SC Killer SRL Horodnic de la Rădăuţi, judeţul Suceava, pentru o lipsă în gestiune de 50 de lei, inspectorii antifraudă ar fi luat o altă decizie controversată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul magazinului SC Killer SRL Horodnic din judeţul Suceava a făcut deja înconjorul ţării după ce inspectorii ANAF – Direcţia Regională Antifraudă au dispus închiderea unităţii pentru un minus în gestiune de 50 de lei. Patronul susţine că situaţia este ridicolă şi că nu intenţionează să respecte sancţiunea ANAF dispusă pe 19 martie - închiderea magazinului şi amendă de 5.000 de lei.

Scheul susţine că a doua zi, pe 20 martie, situaţia a căpătat accente şi mai ridicole, inspectorii fiscali constatând la un alt punct de lucru, al SC Killer SRL Horodnic din incinta Iulius Mall Suceava, un plus în gestiune de 14 bani. Descoperirea a fost de natură să-i aducă un avertisment administratorului firmei.

“Nu închid niciun punct de lucru. Să mă lege. Când o să primesc procesul verbal de la ANAF, voi închide magazinul pentru o zi, şi în aceeaşi zi voi contesta decizia ANAF la Tribunalul Suceava, indiferent de consecinţă”, a transmis Alexandru Scheul, patronul de la Killer Horodnic. Firma condusă de el se situează printre liderii de piaţă din partea de nord a Moldovei în ceea ce priveşte producţia de mezeluri. Are 21 de magazine de profil în Rădăuţi, Suceava, Botoşani, Bucureşti şi în alte localităţi din ţară.

“Exportăm 20% din producţie către ţări din Uniunea Europeană – Marea Britanie, Irlanda, Italia, Belgia. Anul trecut am plătit la bugetul de stat 2,25 milioane de euro impozite şi taxe. Am 200 de angajaţi cu contracte de muncă, pentru care plătesc în fiecare lună contribuţiile la buget – sănătate, pensii, şomaj, impozit pe salarii. Dacă vor să mă lege pentru acest lucru, să o facă”, a transmis Alexandru Scheul.

Patronul sucevean nu a dorit să comenteze modul în care inspectorii fiscali îşi fac treaba, dar apreciază că ar putea să îşi orienteze eforturile către firme care au activităţi ce aduc venit mai rapid patronilor, nu către cei a căror angajaţi vin la serviciu la primele ore ale dimineţii şi merg acasă seara, obosiţi de muncă. “Încălcarea legislaţiei fiscale cu 14 bani constatată la un punct de lucru al firmei ori cea de 50 de lei, în cel mai grav caz la un altul, la o cifră de afaceri anuală de 16 milioane de euro a SC Killer SRL, este ridicolă”, apreciază patronul Alexandru Scheul.

Alte ştiri din Suceava:

Prefectul Florin Sinescu a fost demis şi va fi înlocuit cu subprefectul Constantin Harasim

Dorel s-a angajat pe viaţă la şoseaua de centură a Sucevei. După ce a montat indicatoare cu distanţe SF, a pus şi panouri cu rute inventate spre Bucureşti

Investiţii de aproape 35 de milioane de euro pentru ca municipiul Suceava să semene măcar cu un oraş european

Maternitatea din Rădăuţi a fost închisă de două ori după ce 16 nou-născuţi au fost infectaţi cu stafilococul auriu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările