CFR a anulat trenurile de pe ruta Slobozia - Ţăndărei - Feteşti. 500 de navetişti au rămas fără un mijloc de transport

CFR a anulat trenurile de pe ruta Slobozia - Ţăndărei - Feteşti. 500 de navetişti au rămas fără un mijloc de transport

Peste şase trenuri au fost retrase din circulaţie FOTO: independentonline.ro

Începînd cu data de 21 iunie 2013 din Gara Slobozia nu mai pleacă niciun tren către direcţia Slobozia-Ţăndărei-Feteşti şi retur. Decizia afectează circa 500 de navetişti care circulă în acest moment pe această rută. Autorităţile fac lobby pentru schimbarea acestei decizii a CFR Călători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficial, motivul suspendării curselor de călători îl reprezintă «cheltuielile de exploatare prea mari». Gara Slobozia se află în plin proces de reabilitare, fiind parte a unui proiect selectat în cadrul TRANS-Programul Operaţional Sectorial Transport. Valoarea proiectului se ridică la peste 21 milioane de lei, iar termenul final de execuţie este luna mai a anului 2013.

La sfârşitul lunii aprilie, Regionala Constanţa a anunţat că două din cele 10 garnituri de tren care circulau pe ruta Ţăndărei-Feteşti au fost suspendate, iar pînă pe 21 iunie, toate cele 10 garnituri de tren de pe această rută au fost retrase. La lunii mai, numărul curselor suspendate ajunsese la 6. Decizia, luată fără consultarea angajaţilor sau a sindicatului, a generat o reacţie imediată.

Ca urmare a sesizărilor făcute de către angajaţi, Consiliul Judeţean Ialomiţa a înaintat un memoriu către directorul CFR Călători, Valentin Dorobanţu. Memoriul, semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, precizează că impactul deciziei asupra zonei este unul major şi cere reconsiderarea poziţiei CFR Călători.

„Retragerea din circulaţie a trenurilor de călători afectează zona de nord-est a judeţului Ialomiţa, unde se  înregistreazăo medie lunară de aproape 7000 de călători, din care 300 sînt navetişti (diferite categorii de salariaţi şi elevi)„ se arată în comunicat.

Rămâne ca în gară

Gheorghe Şoldan, liderul Sindicatului „Bărăgan”, susţine că e posibil ca în spatele acestei decizii să se ascundă interesul ca respectiva rută să fie preluată de către un operator de transport privat. „Această măsură a fost contestată şi am venit cu argumente. Dar interesele sînt mari şi nu excludem posibilitatea ca ruta să rămînă deschisă, dar pe ea să opereze un transportator feroviar privat. Este trist că în loc să revitalizăm sistemul feroviar, participăm la degradarea lui prin intermediul celor care ne conduc...„ a declarat Gheorghe Şoldan.

Dincolo de declaraţiile oficiale, surse apropiate sistemului ne-au confirmat faptul că unul dintre motivele pentru care cele 10 curse urmează să fie suspendate îl reprezintă... traficul de motorină! „Este o adevărată reţea.

Mecanicii fură motorina, o plasează la intermediari, iar aceştia o revînd. Şi ăştia, în loc să omoare reţeaua, suspendă trenurile. Mai adăugaţi şi faptul că aproape toţi călătorii circulă cu naşu’ şi vă faceţi o idee despre ce se întîmplă” ni s-a declarat sub protecţia anonimatului. Potrivit estimărilor, cantitatea de motorină sustrasă anual pe ruta Slobozia-Feteşti se ridică la 100 de tone.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările