Avocatul lui Gheorghe Dincă, amendat de magistraţii din Olt. Familiile victimelor: „Îşi bat joc de noi!” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecarea pe fond a dosarului Caracal bate pasul pe loc. Magistraţii Tribunalului Olt nu l-au putut audia pe Dincă întrucât avocatul din oficiu a spus că nu a avut timp să studieze dosarul. Acesta a fost amendat cu 1.000 de lei pentru tergiversarea cauzei. Ce spun mamele fetelor.

Nervi întinşi la maxim la Tribunalul Olt, după ce magistraţii au fost nevoiţi să amâne judecarea cauzei întrucât avocatul lui Gheorghe Dincă a susţinut în faţa instanţei că nu a avut timp să studieze dosarul. 

Mamele Alexandrei şi Luizei au declarat la ieşire din sala de judecată că nu mai suportă umilirea la care sunt supuse.

„Îşi bat joc de noi, se trage de timp. Ne-am săturat, chiar ne-am săturat. Noi vrem să ştim adevărul, vrem să ştim unde sunt fetele noastre. Avocatul lui Dincă nu a vrut să ia legătura cu el, nu ştiu ce au făcut. Atâtea drumuri degeaba făcute. Chiar nimeni nu ne aude şi pe noi, că nu mai putem", a declarat Monica Melencu, mama Luizei.

„Suntem traumatizaţi, suntem obligaţi să-i suportăm toate măgăriile lui Dincă. Ne-a răpit copiii şi în continuare îşi bate joc de familiile noastre. Dincă să se gândească, are şi el o fată. Există un Dumnezeu şi Dumnezeu va alege. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut şi trecem noi", a spus şi Tudoriţa Măceşanu, mama Alexandrei.

„Cele două familii sunt extrem de stresate, trăiesc nişte traume groaznice. Aşteptăm cu toţii să vedem ce va declara Dincă în faţa magistraţilor. Din punctul meu de vedere, nu există probe care să dovedească uciderea fetelor şi arderea lor în butoi", a precizat avocatul Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu. 


Avocaţii celor două familii au fost şi ei prezenţi la cel de-al doilea termen de judecată. „Se trage de timp. Avocatul din oficiu nu a vrut să ia legătura cu dincă, nu a vrut să studieze dosarul.Este o ruşine că într-un caz atât de mediatizat, faci aşa ceva", a spus şi Carmen Obârşanu, avocata familiei Melencu.

Următorul termen în dosarul Caracal a fost stabilit pe data de 16 decembrie.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum a ajuns un şofer român să fie anchetat pentru gesturi obscene. „L-a văzut dezbrăcat şi a anunţat poliţia“

Scandal între braconieri şi paznici de vânătoare. „Bă, te împuşc! Bă, vă omor pe toţi!“ VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite