Tânără fără permis de conducere, la volan pe un drum judeţean. Prietenul este şi el cercetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au depistat-o pe tânără la un control în trafic FOTO: arhiva/IPJ Olt
Poliţiştii au depistat-o pe tânără la un control în trafic FOTO: arhiva/IPJ Olt

O tânără în vârstă de 23 ani a fost surprinsă la volanul unui autoturism pe un drum judeţean. Fata nu avea permis de conducere.

Poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Deveselu au oprit-o, marţi după-amiază, 5 octombrie 2021, în trafic pe tânăra care conducea pe DJ 642 A, în localitatea Vlădila. Pe locul din dreapta şoferului, pe tânăra din localitatea Traian o „asista“ un tânăr de 28 ani, din Grădinile, care acum este cercetat penal pentru că i-a încredinţat fetei autoturismul.

„Cu ocazia activităţilor desfăşurate, s-a stabilit faptul că autoturismul îi fusese încredinţat de către un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Grădinile, care se afla pe locul pasagerului din dreapta faţă.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul unei persoane despre care se ştie că nu posedă permis de conducere, în vederea conducerii pe drumurile publice, au comunicat reprezentanţii IPJ Olt.

Vă recomandăm şi:

Doi copii au fost loviţi de maşină, deşi se aflau pe trotuar. Şoferul vinovat nu era atent la drum

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite