Liceenii care scot la lumină poveştile din comunitatea lor. Articolul cel mai citit, scris de ei, a depăşit 30.000 de vizualizări într-o zi

Liceenii care scot la lumină poveştile din comunitatea lor. Articolul cel mai citit, scris de ei, a depăşit 30.000 de vizualizări într-o zi

Şedinţă de redacţie FOTO: arhiva Cristian Hăţiş

Deşi au intrat în redacţia Slatina Buzz!, foarte mulţi intre ei,  în joacă, zeci de liceeni au ajuns să ia în serios meseria de jurnalist. Totul e posibil printr-un proiect ajuns la a treia ediţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape 30 de liceeni de la patru licee din Slatina, judeţul Olt (Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, Colegiul Economic „P.S. Aurelian“) se întâlnesc periodic şi pun la cale, într-o adevărată şedinţă de redacţie, cuprinsul următorului număr Slatina BUZZ!. Este publicaţia cu o poveste de aproape trei ani, pe care slătinenii deja o aşteaptă cu nerăbdare în forma tipărită şi o urmăresc on-line. Sloganul  lor - „Spunem poveşti care inspiră“, de la care nu abdică, le-a purtat paşii în multe locuri din judeţul Olt, tinerii ajungând să scoată la lumină lucruri deloc senzaţionale, dar care te pun pe gânduri cum presa „adevărată“ uită s-o mai facă.

„Nu suntem o revistă de liceu, noi scriem din comunitate“, spune promotorul ideii, Cristian Hăţiş (34 ani), slătineanul ajuns în Bucureşti care a simţit nevoia să se întoarcă pentru o vreme şi să pornească un proiect de la zero cu jurnalişti ce nici măcar n-au bănuit că pot fi jurnalişti.

Totul a pornit de la o şcoală de vară

A fost, cu ani buni în urmă, mai întâi o şcoală de vară, o „joacă“ serioasă cu tineri curioşi să ştie cum ajung cuvintele să vadă lumina tiparului. În urma experienţei, cei mai determinaţi au ajuns în redacţiile unor ziare locale. De-abia în 2015 s-a născut Slatina BUZZ,  „pepiniera de jurnalişti“ de astăzi. Primăria Slatina tocmai lansa apelul pentru finanţare nerambursabilă a proiectelor de interes comunitar, iar Cristian Hăţiş a văzut oportunitatea. A pus pe hârtie proiectul prin care îşi propunea să adune liceeni interesaţi de scris din tot oraşul, iar spre finele anului primul număr tipărit al Slatina BUZZ! vedea lumina tiparului.

Prima echipă Slatina BUZZ, în 2015

Tinerii au văzut că pot sta alături deşi vin din licee „rivale“, iar competiţia de idei a dus la numere şi mai reuşite în anul următor. Astăzi tinerii au o redacţie proprie, spaţiul fiind pus la dispoziţie de Colegiul Naţional „Radu Greceanu“, iar mobilierul şi calculatoarele au reuşit să le adune din sponsorizări. Acum se pregătesc să lanseze primul număr tipărit din 2017, „exersând“ cu articole publicate pe site. Tirajul obişnuit este de 1.000 exemplare, însă, cel mai probabil, în acest an îl vor suplimenta.

„Îmi închipuiam că o să scriem şi noi, acolo, un articol, că oricum n-o să-l vadă nimeni...“

Liceenii recunosc astăzi că au spus „DA“ experienţei din instinctul de a încerca lucruri diverse, fără să-şi închipuie cât de serioasă va deveni preocuparea. Stăm de vorbă cu cinci redactori care ne împărtăşesc din experienţa Slatina BUZZ!.

Primul număr Slatina BUZZ

Anamaria Floarea este unul dintre „veterani“. Este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Vocaţinal „Nicolae Titulescu“, a venit din primul an şi va continua, foarte probabil, şi după liceu. „Nu m-am gândit că va fi ceva foarte serios, credeam că o să fie o mică joacă. Îmi închipuiam că o să scriem şi noi un articol, acolo, că oricum n-o să-l vadă nimeni şi asta o să fie tot, că n-o să se extindă atât de mult. Astăzi, e adevărat, privesc altfel tot ce citesc“, spune tânăra. Alte patru colege de redacţie, trei în proiect încă de anul trecut şi un „boboc“, mărturisesc acelaşi lucru. Au învăţat lucruri la care nu visau, dar au trecut şi prin dezamăgirea de a munci mult pentru un articol, l-au documentat serios, l-au scris cu mare răspundere, dar pe on-line nu a fost răsplătit cu vizualizările meritate.


Tinerele spun că au avut şi articole foarte citite, dar şi dezamăgirea ca un material „lucrat“ să nu fie primit aşa cum s-ar fi aşteptat FOTO: Alina Mitran

„Opiniile sau articolele amuzante sunt cele mai citite, mai mult decât cele care aduc ceva serios, ni s-a întâmplat, evident că ni s-a întâmplat. E, oarecum, trist să vezi asta, chiar dacă sunt vizualizate, dar mergi mai departe“, spune Tatiana Moţ.

Se întâmplă să dai lovitura cu un articol scris, poate, în grabă, detaşat. „Mi s-a întâmplat cu primul articol, cred, postat pe site, care se chema «Ghid de supravieţuire pentru boboci la bal». Era chiar înainte de Balul Bobocilor şi a fost foarte bine primit“, îşi aminteşte Tatiana, care se află pentru al doilea an în redacţia Slatina BUZZ. Articolul de pe site care a strâns, însă, cele mai multe vizualizări a fost „Adevărul din spatele măştii“, scris de colega Denisa Iancu, despre cerşetorul din Slatina care refuză mila semenilor, deşi a ajuns într-o stare foarte rea. Articolul a înregistrat un adevărat record – peste 30.500 vizualizări într-o singură zi.


Record de trafic

Andreea Stoian vorbeşte şi ea despre experienţe pe care nu ştie exact unde să le încadreze, despre greşeala de a nu te pregăti pentru un interviu, dar şi despre întâlniri care te îmbogăţesc într-un fel în care nicio altă meserie nu ar putea s-o facă. Andreea Golumbeanu ne vorbeşte despre un articol deosebit de interesant care va dezvălui o parte din istoria recentă a Slatinei (urmăriţi ziarul şi site-ul), Alexandra Buturoiu, despre articolul de debut etc. Se pun repede de acord că ceea ce trăiesc aici va lăsa în mod clar urme şi că, sunt convinse, sub o formă sau alta vor continua să facă jurnalism şi după terminarea liceului.

Povestea articolelor de print

Tinerii se comportă ca o adevărată echipă. Atunci când pregătesc un număr de print se întâlnesc în şedinţă, fac lista temelor de abordat, după care fiecare are posibilitatea să aleagă, în funcţie de preocupări, de cunoştinţele detaliate într-un domeniu sau altul etc. „Se-ntâmplă să vină cineva cu o temă şi să o facă altcineva, dacă se simte mai bine pregătit, sau îi place mai mult subiectul. Sau să abordeze tema împreună“, explică fetele. Ce încă nu s-a întâmplat, dar urmează să se realizeze, este repartizarea redactorilor pe domenii de interes. Se întâlnesc, oricum, săptămânal doar pentru şedinţa de redacţie, plus alte întâlniri pentru activităţile care au derivat din proiectul Slatina BUZZ!, deloc puţine.

Poveştile deja îi caută. „Chiar se-ntâmplă să ne caute ele pe noi, ne scriu oamenii, ne sună, ne contactează pe diverse căi şi ne spun despre tot felul de lucruri“, spun redactorii care, în urma reacţiei cititorilor lor, chiar simt că fac o activitate importantă. „Mai sunt, bineînţeles, şi colegi care cred că pentru noi e un prilej de a lipsi de la ore, deşi n-o facem“, spune altcineva.

Evenimente proprii şi planuri mari

De anul trecut, oamenii din redacţia Slatina BUZZ! deja organizează şi evenimente pentru colegii de generaţie. A fost mai întâi „Fabrica de idei“, când au adus tineri care au reuşit în domenii diverse şi au venit să le vorbească liceenilor despre greutăţile întâmpinate şi despre ce anume i-a condus spre succes, au urmat întâlniri între studenţi şi liceeni, menite să le dezvăluie celor din urmă ce presupune o alegere sau alta, au făcut deja şi prima ediţie, în vară, a „Slatina Fashion Night“ şi nu se vor opri aici.


Slatina Fashion Night, un eveniment organizat de aceeaşi echipă


La Fabrica de Idei au venit tineri de succes care le-au povestit liceenilor cum au reuşit

„Vom continua întâlnirile cu studenţii, vrem să ajungem şi la Caracal anul acesta, vom continua şi «Fabrica de idei». Facem şi cursuri de radio şi vrem să începem să facem şi video“, mai spune coordonatorul proiectului, Cristian Hăţiş.  Banii alocaţi de Primăria Slatina, 10.000 lei, sunt folosiţi, în cea mai mare parte, pentru tipărirea publicaţiei, însă proiectul va merge mai departe şi în anii următori, mai spune coordonatorul, indiferent că va mai prinde sau nu finanţare. Că Slatina BUZZ! este proiectul care schimbă, pe undeva, destine, o dovedeşte parcursul foştilor elevi care între timp, studenţi fiind, au continuat să practice jurnalismul.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: