Cine sunt tinerii morţi în accidentul din Olt. Mesajul cutremurător al  fetei: „De toate vei mai găsi, numai timp nu“

Cine sunt tinerii morţi în accidentul din Olt. Mesajul cutremurător al  fetei: „De toate vei mai găsi, numai timp nu“

Ultima postare a tinerei FOTO: Facebook/Claudia Grigore

Victimele cumplitului accident petrecut noaptea trecută în judeţul Olt soldat cu patru morţi au fost identificate de către poliţişti, două dintre acestea după amprente. Ultima postare a tinerei de pe Facebook este cutremurătoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patru tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 30 ani, trei băieţi şi o fată, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut la intrare în judeţul Olt, în oraşul Balş. Doi dintre ei, care nu aveau asupra lor documentele de identitate, în urma accidentului fiind greu de recunoscut, au fost identificaţi după amprentare.

Claudia Grigore FOTO: Facebook

Şoferul autoturismului, bărbatul de 24 ani, este Roberto Andrei Băprbulică, un „client“ al poliţiei, implicat în dosare de trafic şi consum de droguri. Pe scaunul din dreapta se afla prietena lui, Claudia Elena Grigore, iar în spate doi băieţi pentru care a fost nevoie de amprentare, rudele unuia dintre aceştia şovăind la identificarea după hainele cu care tânărul era îămbrăcat. Cei doi sunt Vasile Pădureţu, cunoscut consumator de droguri şi acuzat în ultimul dosar şi de ultraj, şi Marius Iulian Butariţă.

Roberto Bărbulică FOTo: Facebook

Tânăra care şi-a pierdut viaţa are o ultimă postare pe profilul public de Facebook cu un mesaj absolut răvăşitor: „De toate vei mai găsi, numai timp nu“, este mesajul tinerei, postat joi, la 4,04,  iar după aflarea veştii morţii sale au venit şi comentariile: „Ai stiut tu,copilă, că nu vei mai avea timp???😪 Dumnezeu să te odihnească în pace!“, este unul dintre ele.

Tinerii, toţi din Slatina, se întorceau de la Craiova cu o maşină Dacia Logan. Bărbatul aflat la volan a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un tir, toţi cei patru tineri decedând pe loc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: