
Un grav accident de circulaţie s-a produs pe raza localităţii Grădinari, din judeţul Olt, aflată la graniţa cu judeţul Vâlcea.
UPDATE: Una dintre victime, persoana în vârstă, era blocată în autoturism la sosirea echipajelor, fiind eliberată. Toate cele patru victime vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Şoferiţa este în stare mai gravă, suferind multiple traumatisme.
Ştirea iniţială:
Conform informaţiilor ISU Olt, s-au anunţat patru victime, dintre care una încarcerată.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea - Detaşamentul Drăgăşani a trimis la faţa locului o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă, în timp ce de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea au plecat alte două ambulanţe. Şi SAJ Olt se deplasează cu trei autospeciale. Conform primelor date este vorba de o singură maşină implicată, în care se aflau o femeie, cea care conducea, o bătrână şi doi copii de 3, respectiv 6 ani.
Ştire în curs de actualizare.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: