Două accidente pe DN 7, Valea Oltului, produse concomitent, la intrarea şi ieşirea din Tălmaciu - Sibiu

Două accidente pe DN 7, Valea Oltului, produse concomitent, la intrarea şi ieşirea din Tălmaciu - Sibiu

Accident rutier pe Valea Oltului Foto imagine generică Arhiva Adevărul

Aproape în acelaşi timp cu TIR-ul răsturnat la ieşirea spre Vâlcea, din Tălmaciu, în celălalt capăt al oraşului, spre Sibiu, se producea marţi după-amiaza, 16 noiembrie, un alt accident.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel de-al doilea eveniment rutier s-a petrecut la intersecţia DN 7 / E 81 cu DJ 105 G, drumul care vine dinspre Râul Sadului. 
 
Din informaţiile furnizate de Poliţia Sibiu reiese că în acest caz şoferul unui autoturism a pătruns pe drumul naţional, cel mai probabil fără să se asigure corespunzător. Maşina acestuia a fost lovită de un alt autoturism care circula pe DN 7 / E 81. 

În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un microbuz oprit în afara drumului.
 
„Şoferul maşinii conduse pe drumul naţional, localnic în vârstă de 46 de ani, a fost transportat la spital, conştient. Şoferul autoturismului care a pătruns în DN 7 este un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Cisnădie”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Sibiu.
 
Aceştia au menţionat că se desfăşoară cercetări la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului şi că în acest caz nu sunt mari probleme de trafic.
 
În schimb, la capătul opus al oraşului, spre Vâlcea, TIR-ul răsturnat pe carosabil a blocat una din benzile de pe sensul Vâlcea - Sibiu.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările