FOTO Berea Ciclova, un brand extrem de puternic care a murit subit

FOTO Berea Ciclova, un brand extrem de puternic care a murit subit

În anul 1975 fabrica de bere de la Ciclova s-a redeschis FOTO banatuldemunte.ro si Adrian Drăgan

O bere extrem de cunoscută, exportată în special în Serbia şi Cehia, a ajuns să rămână doar o filă din istoria Caraşului

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoricul Mircea Rusnac şi bloggerul Adrian Drăgan sunt cei care începând cu anul 2010 au făcut cercetări serioase asupra acestui subiect şi au reuşit să facă o istorie cât de cât legată a celei mai cunsoscute şi mari fabrici de bere din Caraş. Cu o populatie de circa 570 de locuitori, Ciclova Montana este situata langa Oravita, la trei kilometri de aceasta, fiind acesibilă atât pe picioare, pe o poteca pavată ce traversează dealul zis al "Ogasului", cât şi cu masina, fie pe pe un drum de tara ce ocoleste Oravita Montana, fie pe soseaua judeteana ce traverseaza Ciclova Română. 

Ciclova Monatană este menţionată documentar cu mult înaintea Oraviţei. Există o scrisoare a Banului de Severin, Frank Thalotzi, care datează din 16 februarie 1437 adresată regelui prin care îl informează că la Ciclova sunt mine în exploatare încă de la începutul secolului al XV-lea. 
 
Perioada austro-ungară aduce dezvoltarea localităţii şi presupune aici existenţa unei cetăţi fortificate. Potrivit istoricului Mircea Rusnac, austro-ungarii nu edificau fabrici de bere decât în cetăţile fortificate. „În Banat, primele “fierbătorii” de bere au fost înfiinţate pe lângă oraşele fortificate. Construirea lor a început la Timişoara chiar în anui 1718, când stăpânirea austriacă asupra regiunii a fost reglementată oficial prin pacea de la Passarowitz. Tradiţia berii timişorene a fost perpetuată neîntrerupt până astăzi, astfel încât capitala Banatului are cea mai mare vechime în acest sens din ţară. Dar în curând după 1718 au început să apară şi alte făbricuţe în localităţile bănăţene, pe măsură ce acestea începeau să fie populate cu colonişti germani. Este vorba despre Caransebeş (1722), Orşova (1726), Arad (1729) etc. Dintr-o foarte interesantă statistică întocmită de medicul Traian Popescu din Germania am aflat următoarele: la Caransebeş au produs bere fabricanţii Abraham Keppisch (1722-1725), Wolf Wenzer (1726), Lorenz Schlesinger (1727), Philipp Bauer (1730), Peter Solderer şi Nikolaus Wiedmesser (1733-1735) şi iarăşi Wolf Wenzer, până în 1738. În 1870-1885 a existat acolo fabrica lui C. Homolka, în 1870-1895 cea a lui Johann Schmidt, în 1890 a lui Carl Niesner jun., iar în 1895-1898 a lui Wilhelm Mayer. La Sacu a existat fabrica lui Nikolaus Hazi, asociat cu A. Ruszo, în perioada 1862-1876. La Reşiţa producea bere, în 1878-1892, Anton Fessler, iar la Bocşa Montană au activat Franziska Panajoth (1878-1893) şi Michael Panajoth (1900-1917). Însă toate aceste făbricuţe, cu producţie modestă, au fost efemere. Singura localitate din sudul Banatului care a cunoscut o îndelungată tradiţie în fabricarea berii avea să fie Ciclova Montană. Se poate aprecia pe drept cuvânt că berea de Ciclova a fost, ca tradiţie şi ca durată de existenţă, a doua din România actuală, după “Timişoreana”“ scrie Mircea Rusnac.
 
Începutul fabricii de bere de la Ciclova
În urma dezvoltării uimitoare a industriei miniere la Ciclova trebuie amintită şi existenţa fabricii de bere, care prima dată este menţionată în anului 1728. Vechea fabrică de bere s-a găsit nu departe de moara Seydl, chiar sub stînca, linga Biserica Romano-Catolică, unde şi astăzi se văd ruinele ei. Întemeietorul fabricii de bere şi a dinastiei Fischer a fost Johann Fischer cu soţia sa Victoria Fitz, care a moştenit fabrica de bere în anul 1818 de la familia Iranyosi Knobaluch. Fiul său, Michael George Fischer, a rezidit fabrica de bere pe locul unde se găseşte astăzi si a extins toate amenajările. În anul 1882 când Robert Bähr a devenit asociat, fabrica a fost modernizată şi utilizată pentru technici moderne de uz comercial. Tot atunci au fost construitre şi pivniţele de capacitate mare. Berea de Ciclova a fost livrată pe piaţă în special la Biserica Albă şi Cuvin.
„Un rol foarte important în progresul ulterior al Ciclovei l-a jucat la începutul secolului al XIX-lea farmacistul şi botanistul Karl August von Knoblauch. Acesta s-a născut la Reşiţa la 28 ianuarie 1797, fiind fiul inginerului montanist August von Knoblauch din Ciclova. Bunicul său, având acelaşi nume, venise în 1768 ca geolog şi inspector mineralog din Saxonia la Bocşa. După studii de farmacologie la Viena (1814-1818), absolvite ca magistru în farmacie, Karl August von Knoblauch s-a întors în Banat, unde a analizat resursele minerale de la Oraviţa şi din împrejurimile acesteia, continuând în acest sens cercetările iniţiate de chirurgul montanistic Bernard Lindenmayer. Între acestea, a comparat şi compoziţia chimică a izvoarelor de la Ciclova şi de la Pilsen. În consecinţă, în 1818 a deschis noua fabrică de bere la Ciclova împreună cu tatăl său, tot la poalele mânăstirii. Dar în 1821 ei au vândut-o bavarezului Johann Fischer, cu care se va inaugura o lungă perioadă glorioasă din istoria fabricii, de peste un secol, până în 1936, perioada “dinastiei” de berari Fischer. Cât despre Knoblauch, el a preluat în anii 1820 fosta farmacie a lui Johann Lederer din Oraviţa, înfiinţată în 1796, creând şi acolo o adevărată “dinastie”, care a cunoscut cinci generaţii până în 1949. Până astăzi, această cea mai veche farmacie montanistică, transformată între timp în muzeu, a rămas cunoscută drept “farmacia Knoblauch”“ spune Mircea Rusnac.
Stabilindu-se la Ciclova Montană, Johann Fischer luase mai întâi fabrica de bere în arendă. Împreună cu soţia sa Viktoria, născută Fitz, au cumpărat-o de la Knoblauch, dar încă mult timp producţia ei s-a păstrat în cantităţi modeste. Un rol important în istoria fabricii din Ciclova l-a jucat Michael Georg Fischer (1822-1878), fiul lui Johann şi al Viktoriei Fischer. El a rezidit fabrica pe locul în care s-a găsit până de curând şi a extins toate amenajările. A fost căsătorit cu Julianna, născută Tittinger, având trei copii. În 1864 a construit cel mai mare depozit la poalele dealului, care a funcţionat mult timp după aceea. Pe atunci berea era produsă într-un mod diferit faţă de cea de astăzi. Fermentarea ingredientelor reci era naturală, ca la vin, adică fără drojdie. În principiu, berea nu era nici filtrată, limpezirea ei făcându-se prin decantare. Pentru ca materia tulbure să nu se agite în timpul transportului, butoaiele erau duse către consumatori cu un fel de sanie atât vara, cât şi iarna. Potrivit lui Mircea Rusnac în perioada 1896-1918, titulatura fabricii era “M.G. Fischer’s Nachf.” (“Urmaşii lui M.G. Fischer”). Producţia se menţinea în cantităţi destul de ridicate: 17.000 hl (1896), 13.800 hl (1902-1903), 12.850 hl (1908), 20.475 hl (1912-1913), 18.525 hl (1915-1916), 21.400 hl (1917). Kornel Fischer a avut doi copii: Cornelia şi Robert (1878-1930), căsătorit cu Irma Unterreiner. În 1988, descendenţi ai familiei trăiau la Ciclova Montană, Timişoara, Rosenheim, Oraviţa, Bocşa, Pfalzgrafenweiler şi în Australia. Mărcile de bere produse până la primul război mondial se numeau “Salon” şi “Hercules”, iar un butoi costa 3 forinţi şi 6 creiţari.
 
Concurenţa cu Timişoreana a dus la prima închidere a fabricii
 
După încheierea primului război mondial, Fabrica de bere Ciclova, cum se intitula în acea perioadă, a decăzut din nou. Pieţele sale tradiţionale de desfacere se aflau acum în Banatul iugoslav, taxele vamale cerute la graniţă făcând exportul de bere nerentabil. Pe plan intern nu s-au putut găsi înlocuitori ai acestora. După câţiva ani a survenit criza economică din 1929-1933, care a lovit puternic şi această unitate. În Anuarul României din 1930 nici nu mai era menţionată, producţia sa fiind absolut neglijabilă. Numai Robert Fischer era consemnat ca simplu birtaş sau cârciumar. În 1936, producţia scăzuse la 1.200 hl. Aşadar şi după încheierea crizei, fabrica îşi revenea foarte greu. Situaţia sa financiară era precară, fapt care a determinat proprietarul din acel moment, respectiv Casa de Păstrare S.A. din Oraviţa, să o vândă fabricii de bere din Timişoara. La 25 ianuarie 1938, Sim. Sam. Moldovan a întocmit un memoriu, pe care l-a prezentat comisiei interimare a oraşului Oraviţa, în care arăta că numeroşi muncitori vor rămâne fără niciun câştig datorită faptului că noul proprietar intenţiona demontarea ei şi mutarea pieselor la Timişoara. Aşa s-a şi întâmplat. Firma “Timişoreana”, pentru a evita concurenţa din partea micii făbricuţe din Ciclova Montană, a profitat de situaţia grea a acesteia, cumpărând-o, şi imediat a închis-o, transferând echipamentul de berărit la Timişoara. Fenomene asemănătoare se petrec şi astăzi în lume, când marile concerne ajung să înghită unele fabrici de tradiţie, cumpărându-le şi apoi închizându-le sistematic. Aceasta face parte din legea concurenţei. Cu această ocazie s-a încheiat şi activitatea familiei Fischer în domeniul fabricării de bere de la Ciclova.
În acest fel, fabrica a fost desfiinţată pentru circa patru decenii. În vechiul depozit construit de Michael Georg Fischer în 1864-1865 erau ţinute în acest timp brânzeturi. Dar în 1975 tot “Timişoreana” a fost cea care a redeschis ca secţie a sa fabrica de bere din Ciclova Montană. Pe o etichetă din iulie 1975 a berii blonde speciale “Caraşul” se preciza faptul că redeschiderea avea loc după aproape 45 de ani. Adresa fabricii era: Strada Brazilor nr. 125-127, Ciclova Montană, cod 1.763. Machetele etichetelor de bere din 1975 au fost realizate de graficiana Elena Tăbăcaru din Bucureşti. Aceasta era angajată la Rahova, care pe atunci era şi sediul Centralei Berii, Spirtului, Amidonului etc., concepând în consecinţă toate etichetele de bere din România în perioada 1965-1985.

Caraşul, Ciclova, Semenic, Crivaia, Montana, Carpaţi, Bastion sau Hercules sunt sortimentele ce s-au impus ca bere de Ciclova

În 1977 se produceau la Ciclova Montană două tipuri de bere: “Caraşul” (12,5%) şi “Ciclova” (13%), fiind urmate apoi şi de alte mărci cunoscute: “Semenic”, “Crivaia”, “Montana”, “Carpaţi”, “Bastion”, bere blondă şi brună cu concentraţie alcoolică de 11, 12 sau 13%. Producţia avea să ajungă la 123.000 hl în 1990. În anii 1970 ajunsese să rivalizeze pe piaţă cu berea “Azuga”, însă în perioada următoare nu s-au mai făcut acolo alte investiţii şi produsele au ajuns să prezinte mari probleme de igienă. Reclamaţiile împotriva acestui fapt au pătruns inclusiv în presa locală a timpului, sub forma unor scrisori deschise. În consecinţă, în anii 1984-1986 au fost modernizate unele instalaţii pentru sporirea igienizării, începând apoi să se producă şi berea brună “Hercules”. În 1990, litrul de bere costa 10,50 lei. După revoluţia din 1989, sub denumirea de S.C. Montana S.A., fabrica din Ciclova a devenit de sine stătătoare, producând berea “Montana”. Apoi şi-a schimbat denumirea în S.C. Cantara S.A., realizând o producţie de 41.300 hl în 1996, scrie Mircea Rusnac. Pentru ea şi-au arătat interesul firme din Marea Britanie şi Danemarca, fiind în cele din urmă preluată în proporţie de 60% de un partener german. În consecinţă, la Ciclova se producea în anii 1990 berea “Montana Pilsener” pasteurizată. Etichetele şi capacele erau produse în Germania, iar pe ele scria: “Produs de calitate sub control tehnic german.” „Fabrica dispunea acum şi de o serie de logo-uri (blazoane, steme), care au cunoscut o evoluţie grafică modernă. Liniile sale de producţie erau noi şi fuseseră cumpărate tot din Germania. În consecinţă, berea produsă avea un preţ rezonabil şi era foarte apreciată de clienţi. Camioanele venite din ţară pentru a cumpăra bere de la Ciclova Montană aşteptau la rând câteva zile pentru a încărca. În această perioadă, director al fabricii era dipl. ing. Nicolae Alexandru, personalul fiind format din 124 de angajaţi, majoritatea femei. Angajaţii proveneau din localităţile apropiate, inclusiv din oraşul Oraviţa. Fabrica le asigura acestora transportul zilnic la locul de muncă, lucrându-se într-un singur schimb. Dar în curând situaţia avea să se înrăutăţească, ducând în cele din urmă la dispariţia fabricii în 1995-1996. Ultimii 4-5 ani au fost marcaţi de scandaluri dese, în care erau implicaţi investitori şi politicieni locali. În 1996, directorul Alexandru şi inginerul-şef Constantin Gârcă au fost demişi datorită unor grave abateri de la disciplina muncii şi a producţiei. În ciuda încercărilor de revigorare, fabrica nu şi-a mai reluat activitatea. În timp, instalaţiile sale s-au degradat, iar componentele metalice au fost vândute la fier vechi“ mai spune Rusnac. Acum în acel loc se mai găsesc doar nişte ruine.

Ruinele fabricii de bere azi. FOTO panoramio.ro

citeste totul despre: