Un tâlhar de 16 ani a intrat noaptea în casă peste un nonagenar: „L-a dat cu capul de plită ca să-i dea banii”

Un tâlhar de 16 ani a intrat noaptea în casă peste un nonagenar: „L-a dat cu capul de plită ca să-i dea banii”

Victima a fost internată în spital, după ce a fost bătută de un tâlhar de 16 ani; Foto Adevărul

Un bătrân de 92 de ani din Vâlcea a fost victima unei tâlhării calificate. Făptaşul, un adolescent, a fost prins după câteva ore de la comiterea faptei şi reţinut pentru 24 de ore.

Întâmplarea a avut loc într-un sat din comuna Ioneşti. Un nonagenar s-a trezit noaptea, peste el în casă, cu un tânăr care-i cerea insistent banii, spunându-i că în caz contrar îl omoară. Ca să fie cât mai credibil l-a luat pe bătrân la bătaie: „L-a lovit cu capul de plită, ca să-l convingă să-i dea banii”, aveau să povestească ulterior apropiaţi de-ai victimei.

 „La data de 18 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Drăgăşani au fost sesizaţi prin apel 112 de un bărbat de 92 de ani, din comuna Ioneşti, cu privire la faptul că acesta a fost victima unei tâlhării. La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din poliţiştii din cadrul Poliţiei Drăgăşani şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni care au constatat că cele sesizate se confirmă”, a declarat despre acest caz purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălin Udrea.
 
Când oamenii legii au ajuns la locul faptei, l-au găsit pe bătrân plin de sânge. Potrivit documentelor medicale, aceasta a suferit un traumatism parieto-temporal, motiv pentru care a fost internat în spital, unde se află şi la această oră.
 
„În fapt, în noaptea de 18 august (în jurul orei 2.00 - n.r.), o persoană de sex masculin a pătruns în locuinţa bărbatului de 92 de ani, unde ar fi exercitat acte de violenţă asupra bătrânului şi i-ar fi sustras suma de 2.000 de lei. Pentru bătrân a fost solicitată o ambulanţă, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească în vedere acordării de îngrijiri medicale”, a precizat reprezentantul Poliţiei.
 
Între timp, cu banii pe care i-a găsit în casa victimei, tâlharul de 16 ani a plecat în Râmnicu Vâlcea, la primele ore ale dimineţii şi şi-a făcut toate poftele: şi-a luat adidaşi, s-a îmbrăcat din cap până în picioare, a mâncat pe săturate. Când poliţiştii l-au identificat, n-au mai găsit asupra lui nici un ban. 
 
„În baza informaţiilor deţinute şi a cercetărilor efectuate s-a reuşit identificarea unui tânăr de 16 ani, din satul Dealu Mare, bănuit de comiterea faptei”, a menţionat aceeaşi sursă.
 
Victima şi agresorul sunt din sate diferite. Judecând după modul în care a acţionat, băiatul s-a dus practic la un pont, ştia că victima este în vârstă şi are şi bani.
 
După reconstituiri şi ore întregi de audieri, miercuri noaptea, în jurul orei 2:00, practic la 24 de ore de la comiterea faptei, s-a decis reţinerea tâlharului pentru următoarele 24 de ore, în Centrul de Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Acesta urmează să fie prezentat unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
 
„În urma administrării probatoriului, organele de cercetare penală au dispus reţinerea tânărului pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând ca în cursul zilei de astăzi (19 august - n.r.) să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările au fost efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările