Ramnicu Valcea: UPDATE Primarul din Laloşu a fost arestat pentru 29 de zile

Edilul a demolat gratuit clădirea şcolii cu angajaţii Primăriei dar a instigat administratorii unor societăţi la întocmirea unor facturi în fals.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tribunalul Valcea a hotărât arestarea preventivă a primarului din Laloşu, Ion Toma, pentru 29 de zile. Edilul a fost „cazat” acum în arestul Poliţiei Vâlcea.

Primarul localităţii Laloşu, Ion Toma, este prezentat azi Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru fals şi uz de fals. Procurorii Parchetului au început urmărirea penală pentru săvârşirea unui concurs de infracţiuni de fals şi uz de fals. Edilul localităţii a demolat în acest an Şcoala generală cu clasele I-IV din satul Laloşu, cu angajaţii Primăriei, fără ca pe aceştia să-i plătească. Primarul i-a instigat pe administratorul Primăriei şi pe cel al unei firme din Craiova, să întocmească în fals un contract de prestări servicii, din care să rezulte că lucrările de demolare a şcolii s-au făcut între două societăţi, cu utilaje şi forţă de muncă, pentru care s-a plătiti din bugetul Primăriei suma de 60.000 lei, fapt însă nereal. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul  Vâlcea, procurorul Elena Daniela Pop, ne-a spus: „Prin ordonanţa procurorului din data de 29.06.2011 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Toma Ion, urmând ca în cursul zilei de astăzi 30.06.2011 să fie prezentat Judecătoriei Rm.Vâlcea cu propunere de arestare preventivă."

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările