O cunoscută mănăstire, lagăr pentru prizonieri şi grajd de cai în Primul Război Mondial FOTO
0Una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din sud - estul Europei, Mănăstirea Cozia, a cunoscut o istorie extrem de zbuciumată.
Considerată cea mai importantă, dar şi cea mai deosebită ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), Mănăstirea Cozia, din judeţul Vâlcea, construită între 1386 - 1388, a fost restaurată de nenumărate ori de-a lungul celor peste şase secole de existenţă.
Ridicată pentru a păzi „vadul Oltului şi drumul către cetatea de Scaun a ţării”, frumoasa aşezare monahală a cunoscut nenumărate episoade de mărire şi decădere.
Unul dintre acestea s-a consumat în timpul Primului Război Mondial, când mănăstirea a fost transformată de trupele austro-germane în grajd pentru cai, lagăr pentru prizonieri şi spital.
Distrusă de turcii care căutau comori
Suferinţa a început din secolul XIX, în timpul Revoluţiei din 1821. După moartea lui Tudor Vladimirescu, eteriştii lui Alexandru Ipsilanti, înfrânţi de turci, s-au refugiat la Cozia. Din această cauză, mânăstirea a fost atacată şi incendiată. Turcii au profanat picturile şi mormintele, sperând că vor găsi comori.
Problemele au continuat şi în timpul domniilor fraţilor Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Pe la jumătatea secolului o mare parte dintre chiliile originale şi clopotniţa au fost demolate. Materialele au fost refolosite pentru îndreptarea terenului şi ridicarea altor clădiri.
Din penitenciar, transformată în azil
În 1859, apele Oltului au distrus paraclisul. Tot pe atunci au dispărut şi clopotele dăruite de ctitorul Mircea cel Bătrân şi fiul acestuia, Mihail.
Spre sfârşitul secolului, Mânăstirea Cozia avea să devină sucursală a Penitenciarului de la Ocnele Mari, fiind transformată în penitenciar între 1879 şi 1894.
După ce a fost penitenciar, mânăstirea a găzduit şi elevele de la azilul “Doamna Elena” din Bucureşti.
Luptele de pe Valea Oltului şi salvarea tezaurelor
Istoria Primului Război Mondial s-a scris cu sânge pe Valea Oltului şi implicit în ctitoria lui Mircea cel Bătrân. Luptele de-a curmezişul munţilor au început să crească în intensitate cu data de 10 noiembrie 1916.
În ciuda curajului Corpului I Armată, germanii au ocupat Muntele Cozia. Grănicerii români au reuşit să distrugă o companie germană. Generalul Eric von Falkenhayn avea să recunoască ulterior: „Progresele noastre trebuiau făcute în lupte foarte grele. Românii rezistau cu disperare. Fiecare munte în parte trebuia luat cu asalt. Şi dacă reuşeam să luăm pradă în oameni şi material, trebuia, de partea noastră, s-o plătim cu jertfe grele”.
În octombrie 1916, Marele Cartier General al Armatei Române a dispus să fie ridicate şi puse
în siguranţă toate odoarele şi tezaurele mănăstirilor şi bisericilor de pe Valea Oltului. În acest scop, Alexandru Tzigara Samurcaş s-a prezentat la Episcopia Râmnicului şi la bisericile şi mănăstirile din Vâlcea, printre care şi Cozia, pentru a ridica tezaurele.
Prejudicii de aproximativ 1 milion de lei
Trupele de ocupaţie s-au amestecat şi în viaţa administrativ-religioasă a eparhiei. La Râmnic exista un comandament german şi austro-ungar, cu numărul 270.
Odată cu venirea trupelor austro-ungare, Mănăstirea Cozia a fost devastată, personalul alungat, iar clădirilor li s-a dat o altă destinaţie. Unele au devenit lagăr, spital, iar altele au fost destinate pentru utilităţi militare. Biserica mare, bolniţa şi paraclisul au fost transformate în grajd de cai, în 1917.
Trupele inamice au distrus piatra comemorativă de pe mormântul domnitorului Mircea cel Bătrân, care avea să fie refăcută decenii mai târziu.
Pagubele s-au ridicat la aproape 1 milion de lei, mari prejudicii fiind aduse şi picturilor de pe pereţi.
„Armatele inamice au prădat şi au profanat”
Doi ani mai târziu, superiorul mânăstirii de la acea vreme, Protosinghel Anastasie Popescu, scria într-un raport către Ministerului Culturii, la 6 martie 1919: „Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat şi au profanat acest sfânt locaş, biserica şi paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le şi lăsându-le într-o completă ruină”.
Şi arhimandritul Gamaliil Vaida va scrie ulterior în monografia închinată Mănăstirii Cozia: „Între anii 1800 -1920, doi factori au contribuit la dărăpănarea şi decăderea ansamblului monastic de la Cozia: lipsurile materiale, dar mai ales îngustimea vederilor social-culturale în înţelegerea rolului şi importanţei Mânăstirii Cozia. Astfel, Mânăstirea Cozia, din izvor de artă, cultură şi spiritualitate, dar nu mai puţin din document viu de istorie şi tradiţie, a devenit un simplu edificiu căruia i s-a dat alte întrebuinţări, ca: «puşcărie», «Azilul Doamna Elena», «lagăr pentru prizonieri» în timpul războiului din 1916 – 1918 şi Archiar grajd pentru cai, în aceeaşi perioadă, amenajat până şi în biserica voievodală!…”, descria arhimandritul în «Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare».
Restaurarea mănăstirii a început abia în 1927. Următorii trei ani, Comisia Monumentelor Istorice va încerca să-i redea aspectul din timpul lui Mircea cel Bătrân.
Se încarcă comentariile...
