Ministrul Muncii, despre majorarea pensiilor: „Tehnic, s-au vândut iluzii pentru 5 milioane de oameni”

Ministrul Muncii, despre majorarea pensiilor: „Tehnic, s-au vândut iluzii pentru 5 milioane de oameni”

Raluca Turcan - ministrul Muncii şi Protecţiei sociale alături de prefectul de Vâlcea Sebastian Fîrtat într-o vizită în teritoriu - în imagine la conferinţa de presă Foto Adevărul

Aflată într-o vizită în judeţul Vâlcea, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Raluca Turcan a făcut o serie de afirmaţii legate de inechităţile din sistemul de pensii şi sistemul salarial, despre procesul de digitalizare a pensiilor, dar şi despre asistenţa socială.

În cadrul conferinţei de presă care a urmat vizitei prin mai multe instituţii din subordine: Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi centrele din subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DJASPC) Vâlcea, ministrul Muncii, Raluca Turcan a detaliat procesul legat de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, pentru recalcularea acestora. 

A vorbit, de asemenea şi despre inechităţile din sistem, despre pensiile speciale, dar şi despre dotările din casele de pensii şi a mărturisit că mărirea pensiilor din septembrie este o „misiune imposibilă”, explicând şi de ce acest lucru nu poate fi realizat, deocamdată. 
 
Turcan a mai recunoscut că în România pensiile sunt foarte mici, salariul minim este foarte mic, iar nivelul sărăciei este unul îngrijorător. 

„Avem peste 900.000 de pensionari cu pensie minimă, socială, alţi 5 milioane de pensionari din sistemul public cu pensia medie de 1.500 de lei şi peste 2,7 milioane de pensionari a căror pensie este sub nivelul pensiei medii. Deci, sistemul se pensii este unul care nu permite milioanelor de pensionari să trăiască decent”, a mai spus ministrul muncii cu ocazia vizitei în Vâlcea.

O vizită care a vizat printre altele şi urmărirea în teren a evoluţiei procesului de evaluare a dosarelor de pensii, în perspectiva recalculării a cinci milioane de pensii din România.

9.500 de beneficiari de pensii speciale au pensia medie de 9.600 de lei

La capitol inechităţi în sistemul de pensii şi implicit pensii speciale, ministrul muncii a menţionat şi decalajul uriaş dintre cea mai mică pensie şi cea mai mare din România, dar şi că se intenţionează o modificare a legislaţiei din acest punct de vedere care să aibă în vedere nivelul contributivităţii pentru această categorie de pensionari.
 
„Pentru 9.500 de beneficiari de pensii speciale, pensia medie este de 9.600 de lei. Iar diferenţa în România între pensia minimă şi cea mai mare pensie este de 1/100. Vreau să reţineţi această comparaţie şi acest procent, pentru că el va trebui la un anumit moment să fie demontat. Şi, în paralel cu ceea ce facem pentru sistemul public de pensii, avem şi capitolul pensii speciale, unde pentru beneficiarii de pensii speciale încercăm să intervenim pe legislaţie, astfel încât aceasta să fie şi constituţională, dar şi să apropiem pensiile speciale de nivelul contributivităţii, pe care aceşti beneficiari l-au avut în decursul timpului”.  
 

Marea digitalizare a pensiilor

Referitor la procesul digitalizării pensiilor, ministrul muncii a explicat: „Am început acest proces care dincolo de includerea dosarelor de pensionare într-un format electronic va duce la recalcularea pensiilor cu o rapiditate mai mare pentru pensiile mici. Deci, această nouă formulă de recalculare, pe care o vom propune prin modificarea legislaţiei, va permite pensiilor mici să crească mai mult astfel încât să ajungem la un echilibru şi o echitate în sistemul de pensii”.
 

„Creşterea pensiilor, subiect predilect de campanie electorală”

Turcan a catalogat mult lăudata creştere a pensiilor drept un subiect predilect de campanie electorală şi a explicat de ce nu este posibilă realizarea sa: „S-a vorbit foarte mult de pensii, în spaţiul politic cu preponderenţă. Dar ajunsă în mandat am constatat că inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puţin. Şi o să vă dau şi un exemplu concret: s-a spus că de la 1 septembrie 2021 pensiile vor creşte cu 40%. Aproape că aţi fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta. Şi eu am crezut. Dar am constatat că pentru a putea majora toate cele 5 milioane de pensii cu 40% ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensii, astfel încât ele să fie în format electronic şi să se aplice într-o formulă de calcul ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor”. 
 
Numai că în acest moment, 250.000 de dosare de pensii sunt în continuare în format fizic - dosar cu şină. „Cum puteau fi operate modificări pe dosare cu şină? Să ne răspundă cei care au vândut iluzii ani la rând”, a propus Turcan. Alte 1,3 milioane de dosare se află într-un format digital „primitiv”, iar restul dosarelor, potrivit ministrul Muncii, sunt într-un format „niţel mai avansat”, dar „incompatibil” atât între casele judeţene cât şi cu „nesincronizări” faţă de Casa Naţională de Pensii. 
 
„Cam aşa arăta sistemul de pensii din România, până să începem acest proces fără precedent. Şi spun că este fără precedent, pentru că în perioada 2005 - 2006, s-a mai încercat o recalculare a pensiilor. şi într-un an de zile au fost recalculate 1 milion de pensii. Noi ne propunem ca într-un an şi jumătate, să recalculăm 5 milioane”, a promis Raluca Turcan.
 

„Tehnic, s-au vândut iluzii pentru 5 milioane de oameni”

Un alt motiv pentru care nu s-a putut realiza digitalizarea până acum, a mai precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale este legat de legislaţie: „Legea în baza căreia pensiile trebuiau să crească cu 40% prevedea o procedură pe parcursul a doi ani de zile între 2019 - 2021, în care să se facă marea digitalizare. Şi ce să vezi - exact cei care au promis majorarea cu 40% au ignorat partea de digitalizare a dosarelor de pensii. Dacă ar fi început şi ar fi avut măcar ritmul nostru de acum, astăzi am fi putut avea digitalizate toate dosarele de pensii. Aici este marea fraudă de încredere. Tehnic s-au vândut iluzii pentru 5 milioane de oameni”. 
 
Turcan a reamintit şi că anul acesta pensiile sunt majorate cu 14%, majorare care s-a făcut la finalul anului 2020. Iar acest lucru, mai spune ministrul, s-a realizat în condiţii de criză economică, generată de criza sanitară.
 
„Aş vrea să nu tratăm cu uşurinţă acest lucru, pentru că pe de-o parte avem cea mai mare majorare din istoria punctului de pensie şi de asemenea suntem ţara care a avut cea mai mare majorare a punctului de pensie în plină criză economică. O singură ţară a mai crescut pensiile în plină criză - Germania, cu 3,3%”, a mai spus ministrul muncii. 
 
Aceasta şi-a exprimat încrederea că într-un an şi jumătate legislaţia pe subiectul pensiilor va fi una echitabilă şi sustenabilă, dar şi predictibilă pe termen lung, în aşa fel încăt politicienii să nu mai poată să mintă pe acest subiect în campaniile electorale. 
 

„Întregul echipament al caselor de pensii este într-adevăr empiric”

Legat despre cum va putea fi realizată digitalizarea, având în vedere dotările şi echipamentele învechite din cadrul casele judeţene de pensii (CJP), ministrul muncii a recunoscut: „Întregul echipament este într-adevăr empiric”. A menţionat însă şi că acest lucru va fi corectat în scurt timp prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
 
„Avem inclusă componenta de reformă a pensiilor, în acest plan, care presupune: pe de-o parte digitalizarea CJP-urilor, prin actualizarea softului şi îmbunătăţirea echipamentelor, iar pentru procesul de evaluare / recalculare luăm în calcul ca pentru două - maxim trei luni să suplimentăm personalul din casele de pensii, pe care să-l plătim pe o perioadă determinată, astfel încât să putem concentra întregul proces de evaluare şi recalculare a pensiilor. Tot pe componenta de reformă intenţionăm ca după ce o să ajungem la o variantă a Legii pensiilor, aceasta să fie supusă unei analize făcută de o instituţie financiară internaţională, pe care să o contractăm astfel încât să avem garanţia că sistemul de pensii pe care îl finalizăm în România este făcut temeinic, în acord cu legislaţia internaţională. Aşadar componenta de reformă a pensiilor pleacă de la digitalizare şi ajunge până la modificarea legislaţiei”, a mai declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, la Vâlcea. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările