FOTO VIDEO Peisaje mirifice dintr-o lume cu aspect ireal, filmate la Cascada Scoruş şi Lacul Brădişor

FOTO VIDEO Peisaje mirifice dintr-o lume cu aspect ireal, filmate la Cascada Scoruş şi Lacul Brădişor

Lacul Brădişor, Foto: valceaturistica.ro

România este plină de ţinuturi de basm, atât de multe încât greu i-ar fi cuiva să facă un clasament. O zonă legendară, încărcată de istorie şi mituri, cu peisaje care-ţi taie răsuflarea, se găseşte în nordul judeţului Vâlcea, în Ţara Loviştei, dar mai ales pe Valea Lotrului. O filmare de pe YouTube reconfirmă frumuseţea acestui ţinut de vis.

Ştiri pe aceeaşi temă

Videoclipul este realizat de Mihai Popa, un blogger specializat în călătorii prin toată lumea, din Sibiu. Imaginile surprind mai întâi Cascada Scoruşu şi apoi Lacul Brădişor, din judeţul Vâlcea.
 
Cascada Scoruş(u) - locul unde îngerii învaţă să zboare datorită înălţimii care o fac să concureze la categoria cea mai înaltă cascadă din România - este situată pe Tărâmul Cascadelor, aşa cum este denumită localitatea Malaia. Mai multe despre acest loc minunat aflaţi aici.
 
Întreaga zonă musteşte de legende şi istorie. Nu întâmplător este denumită Valea Lotrului / Lotrilor, după cum erau numiţi haiducii de odinioară, care şi-au găsit deseori refugiu în munţii şi pădurile din această parte a ţării, după ce jefuiau bogătaşii la drumul mare - cel de pe Valea Oltului.
 
 
Lacul Brădişor care se întinde pe aproximativ 230 ha, cu un volum de 8 milioane m³ de apă, alimentează cu apă potabilă municipiile Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, opt oraşe şi nouă comune.
 
Înconjurat de Munţii Căpăţânii şi ai Lotrului, a devenit celebru după ce decenii la rând a găzduit cel mai mare complex piscicol pentru păstrăvi din ţară şi singurul care, până în urmă, cu trei ani avea crescătorii de lostriţe declarate „monument al naturii”. Aici a funcţionat şi singura păstrăvărie plutitoare din ţară. 
 
Aşa se explică fapul că pe lângă atracţia turistică datorată peisajului în care se regăseşte, lacul a fost multă vreme şi încă mai este paradisul pescarilor. Cunoscut pentru fauna sa piscicolă, în lac se găseşte pe lângă păstrăvul fântanel şi curcubeu, şi clean, mreană, oblete, crap, caras, biban. 
 
Barajul Brădişor este ultimul din seria de amenajări hidroenergetice de pe cursul Râului Lotru, la numai 6 km distanţă de localitatea Malaia, pe DN 7 A. A fost construit între 1973 şi 1982, iar durata mare de execuţie se datorează schimbării amplasamentului iniţial al centralei hidroelectrice. Accesul în aceasta se face printr-un tunel lung de aproximativ 1 km, dar mai există o altă intrare printr-un tunel de 180 m şi un puţ. 
 

Cascada Scoruș(u), județul Vâlcea, Foto: Arhiva Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Cascada Scoruș(u), județul Vâlcea, Foto: Arhiva Adevărul
  • Cascada Scoruș(u), județul Vâlcea, Foto: Arhiva Adevărul
  • Lacul Brădișor, Foto spinningclub.ro
  • Lacul Brădișor, Foto spinningclub.ro
  • Lacul Brădișor, Foto spinningclub.roVâlcea, Lacul Brădișor, Foto: spinnningclub.ro
  • Lacul Brădișor, Foto spinningclub.roVâlcea, Lacul Brădișor, Foto: spinnningclub.ro
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: spinnningclub.ro
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: spinnningclub.ro
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: Aex Triplex, mapio.net
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: Gabriel Abramovici
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: Gabriel Abramovici
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: mapio.net
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: specialfx mapio.net
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: valceaturistica.ro
  • Vâlcea, Lacul Brădișor, Foto: valceaturistica.ro
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările