Zeci de pagini cu interceptări făcute de SRI în dosarul de corupţie al unui fost şef de Gardă Financiară, anulate de judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii DNA FOTO Inquam FOTO/Liviu Chirica
Percheziţii DNA FOTO Inquam FOTO/Liviu Chirica

Curtea de Apel Ploieşti a dispus, luni 16 decembrie, judecata pe fond în dosarul de corupţie în care Nicolae Sandu, fostul şef al Gărzii Financiare Dâmboviţa, este acuzat de luare de mită. Judecătorii ploieşteni au anulat însă peste 60 de pagini care redau discuţiile interceptate cu ajutorul SRI.

Chiar şi aşa, fără interceptări considerate de către procurori probe la dosar, DNA Ploieşti a acceptat să meninţă acuzaţiile aduse fostului şef al Gărzii Financiare Dâmboviţa, astfel că judecata pe fondul cauzei poate începe. Dispoziţia a fost dată, luni 16 decembrie, de Curtea de Apel Ploieşti

”Constată că prin încheierea din 22.11.2019 a fost desfiinţată, în parte, încheierea din camera de consiliu de la data de 14 decembrie 2017 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, excluse unele probe aflate la dosarul de urmărire penală, menţinută dispoziţia referitoare la legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2/P/2014 al PICCJ-DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, (…). Ia act că Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Ploieşti a comunicat instanţei că îşi menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului SANDU NICOLAE pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (…) şi trimite cauza la prima instanţă. Dispune înlăturarea de la dosarul de urmărire penală a mijloacelor de probă menţionate în dispozitivul încheierii din 22.11.2019, activitate ce va fi efectuată de către prima instanţă”, conform portalului instanţelor de judecată.

Sandu Nicolae a fost trimis în judecată în septembrie 2017. Până acum, dosarul s-a aflat în regim de cameră preliminară, când se discută legalitatea actelor de sesizare şi a probelor administrate în dosar.

Potrivit DNA, în perioada iunie – august 2013, Nicolae Sandu, comisar şef în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Dâmboviţa,a  cerut de la un om de afaceri plata unor materiale de construcţii în valoare de 20.383 lei, pentru a nu trimite controale la societăţile acestuia.

Omul de afaceri a fost de acord, iar factura a fost achitată în data de 19 august 2013.

„Inculpatul a pretins şi primit foloasele respective pentru a nu dispune subordonaţilor săi efectuarea de controale la societăţile martorului dar şi în scopul îndeplinirii de către personalul din subordine a unor atribuţii de serviciu, privind desigilarea cu celeritate a mijloacelor de transport ce aduceau în România ambalaje necesare firmelor omului de afaceri. Aceste aspecte au avut loc în condiţiile în care inculpatul Sandu Nicolae cunoştea activitatea evazionistă derulată de omul de afaceri”, arată DNA.

Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine inculpatului, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmboviţa, cu propunere de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Dosarul se va judeca pe fond la Tribunalul Dâmboviţa.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite