Un preot din Prahova, acuzat că a agresat şi a tâlhărit un copil de şase ani. Poliţia face cercetări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copil agresat FOTO Facebook/Catalin Manole
Copil agresat FOTO Facebook/Catalin Manole

Preotul din comuna prahoveană Filipeştii de Târg este acuzat că ar fi agresat fizic un copil de şase ani după ce acesta a aruncat cu o petardă pe stradă. Părinţii susţin că omul bisericii le-a urecheat copilul, iar apoi l-a căutat prin buzunare.

Întâmplarea s-a petrecut în ajun de Crăciun pe o stradă din comuna prahoveană Filipeştii de Târg. Tatăl copilului agresat a povestit pe pagina sa de Facebook, că băiatul a venit acasă cu ochii în lacrimi şi cu semne vizibile ale agresuni în zona urechii.

”Buna seara! În urmă cu câteva ore, fiul meu a fost agresat fizic de preotul B. Gabriel ( Filipeştii de Târg, Ph), pe motiv că a aruncat o petardă pe domeniul public. Mai mult de atât, preotul (…) mi-a căutat copilul în buzunare deposedându-l (tâlhărindu-l) de înca două petarde pe care acesta le avea în buzunar. Este inacceptabil ca o persoană, mai ales un preot, să agreseze un copil, doar pentru că acesta a aruncat o petarda!!!”, este postarea făcută de tatăl copilului pe Facebook.

Oamenii care au citit aceste rânduri au încurajat părinţii copilului să depună o plângere la poliţie şi chiar să consulte un avocat. Până la această oră, la Poliţia din comună nu a fost înregistrată o reclamaţie în acest sens. Totuşi poliţiştii s-au autosesizat şi face verificări.

”Ca urmare a apariţiei unor informaţii în spaţiul public, vă comunicăm faptul că la nivelul Secţiei de Poliţie Floreşti, la acest moment, nu există nicio sesizare privind speţa menţionată. În acest caz, poliţiştii s-au autosesizat şi efectuează verificări pentru clarificarea situaţiei şi luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Poliţiei Prahova.

Preotul incriminat nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere până la ora redactării acestei ştiri.

Vă recomandăm şi:

Mesajul cutremurător al unui stareţ: „Deznădejdea şi «suflarea cea rece a morţii» bântuie satele şi oraşele“

Recomandări de Sărbători. Preoţii vor intra în casele enoriaşilor doar la cererea „insistentă” a acestora

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite