Patrulele civile săteşti, alternativa Poliţiei care închide la ora 16.00. Procuror: „Au ameninţat că îi vor viola fiica“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căruţa, folosită de o grupare de infractori, pentru a teroriza martorii FOTO Arhivă
Căruţa, folosită de o grupare de infractori, pentru a teroriza martorii FOTO Arhivă

Localnicii din Frăsinet, un sat izolat printre dealuri şi păduri, aflat în comuna Calvini, la graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău, au trăit ani de zile sub teroarea unei grupări de infractori care făceau legea în zonă cu pumnul şi toporul.

 Ca să scape cu viaţă şi să salveze ceea ce aveau mai de valoare în ogradă, oamenii s-au organizat în patrule civile pentru a da o mână de ajutor poliţiştilor şi pădurarului care nu mai făceau faţă hoţiilor din sat. Atât sătenii civili, cât şi oamenii legii au suportat, pentru îndrăzneala lor de a se apăra, răzbunări şi ameninţări specifice mafioţilor, dar adaptate la cerinţele unei comunităţi sărace.

Teroarea a început încă din anul 2013 şi a durat până în 2017. Protagonişti sunt şase tineri din comuna Calvini, o parte dintre ei recidivişti, care-şi câştigau existenţa din furturi. Furau orice, de la animalele din curţile oamenilor, până la copacii din pădure, dar nu se fereau să intre peste oameni în case de unde luau hainele mai de soi, păturile şi ce găseau bun de vândut rapid. Au fost prinşi în cele din urmă de poliţie şi trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele. Capetele de acuzare sunt dintre cele mai grave: răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, ultraj, ameninţare şi furt calificat. Judecătorii buzoieni au dat sentinţa în ocrombire şi i-au condamnat la pedepse aproape simbolice, de cel mult doi ani de închisoare, dar le-au interzis dreptul de a ocupa pe o perioadă determinată o funcţie în stat. Nemulţumiţi de sentinţă, agresorii au făcut apel la instanţa superioară, astfel că soarta lor depinde de judecătorii de la Curtea de Apel din Ploieşti.

Au blocat maşina în trafic cu căruţele

Conform rechizitoriului, Ion Vasile Bageac, Marian Bageac, Mircea Bageac, Vlăduţ Creţu şi Alexandru Radu, toţi din comuna Calvini, au fost deferiţi justiţiei într-un dosar în care sunt acazţi, printre altele, de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei. Când au aflat că sătenii s-au organizat şi au început să depună plângeri la poliţie, agresorii au devenit violenţi şi au trecut de la ameninţări, iar unele dintre ele s-au concretizat. Unul dintre martori a fost blocat pe stradă cu căruţele şi atacat cu bâte şi bolovani, altul a fost ameninţat că i se fa da foc casei, iar un al treilea a fost avertizat că are o fiică ce poate fi oricând victima unui viol.

”Persoanele vătămate făceau parte dintr-o patrulă civilă ce îl ajuta pe pădurar să supravegheze situaţia pădurilor pe care le avea în pază şi să constate, alături de acesta, săvârşirea contravenţiilor sau infracţiunilor silvice. Ca urmare a acestor activităţi desfăşurate, persoanele vătămate au intrat în atenţia inculpaţilor, care le considerau răspunzătoare de identificarea acestora ca autori ai mai multor fapte. (..) Pe drum, persoana vătămată s-a întâlnit cu inculpaţii Bageac Ion.Vasile şi ..., care i-au strigat ameninţări, în sensul că îi vor incendia locuinţa şi îi vor agresa sexual fiica. De asemenea, inculpaţii au început să arunce cu pietre şi sticle în persoana vătămată, care a scăpat fugind”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Pădurarul, la un pas să scoată arma

Un alt martor care a ajutat poliţia în cercetări a fost filat din căruţe de către agrsori şi apoi atacat în plină stradă cu bate şi bolovani.

”Martora a observat faptul că inculpatul a condus atelajul hipo, pe un drum paralel, iar la un moment dat au fost blocaţi şi în faţă şi în spate de câte un atelaj hipo (…) În atelajul din faţa autoturismului se aflau inculpaţii  careu au început să arunce cu pietre în maşină, fapt ce a determinat spargerea parbrizului şi a lunetei. ...le-au strigat pasagerilor să coboare din autovehicul pentru a avea o confruntare fizică, iar din cauză că au fost refuzaţi, au aruncat cu pietre în  geamurile laterale ale maşinii, distrugându-le”, se mai arată în rechizitoriu.

Nici măcar pădurarul nu a scăpat de ameninţări. Acesta a fost nevoit să-şi anunţe şefii că este în situaţia de a se folosi de armă pentru a se apăra de agresiunile hoţilor pe care îi cerceta pentru furt de lemne.

Ce spune primarul comunei

Contactat telefonic, Niculae Curelea, primarul comunei Calvini, a precizat că în prezent situaţia s-a calmat în cătunul Frăsinet. O parte dintre agresori au ajuns la închisoare în alte dosare, pădurarul are şi el probleme penale, iar multe dintre case au fost părăsite de săteni.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite