Doctorii tăcuţi ai pandemiei, pe care nu-i vedem pe Facebook sau la televizor: „Noi nu ştiam să scriem certificate de deces până în COVID”

Doctorii tăcuţi ai pandemiei, pe care nu-i vedem pe
Facebook sau la televizor: „Noi nu ştiam să scriem certificate de
deces până în COVID”

O parte din echipa de medici ai secţiei de boli infeţioase din Ploieşti FOTO Arhivă personală

În spatele vocilor notorii pe care le-am auzit zi de zi în ultimii aproape doi ani de luptă cu virusul se ascund medicii tăcuţi ai pandemiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sunt profesionişti pe care nu i-am văzut în interviuri televizate, care nu s-au expus public emiţând mesaje alarmiste pe reţelele de socializare, dar care au îmbrăcat zilnic mult hulitul combinezon de protecţie, au intrat în spital şi au vindecat oameni.

Ne oprim la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Aceasta este denumirea oficială, dar ploieştenii cunosc clădirile din nordul oraşului, unde sunt trataţi bolnavii de COVID, drept Spitalul Movila. 

Întreaga Românie a aflat despre Movila în zorii zilei de 11 noiembrie 2021, când un salon a luat foc din senin şi doi oameni au murit arşi, în pat. A fost ziua în care medicii au fost din nou huliţi, puşi la zid. 

Până la ora 5.00, 11 noiembrie 2021, România nu aflase de Spitalul Movila, deşi aici au fost vindecaţi de COVID-19 peste 1.700 de oameni în 18 luni.

Nu au fost pacienţi care oricum s-ar fi vindecat acasă, au fost cazuri dintre cele mai serioase, cu afectare pulmonară de peste 70 la sută, cu simptome care i-au adus pe cei mai mulţi la limita dintre viaţă şi moarte. În total, din martie 2020, când a început această nebunie, şi până marţi 30 noiembrie, 1.971 de bolnavi au fost trataţi la Movila, în Ploişeti. 200 dintre ei au pierdut lupta cu boala, ceilalţi au plecat acasă ”pe picioare”.

Cel mai vârstnic pacient care s-a vindecat, tratat de medicii de la Movila, a fost o doamnă în vârstă de 95 de ani, iar cel mai tânăr, de fapt cei mai tineri, pentru că vorbim de doi gemeni, au fost doi bebeluşi de doar cinci luni care s-au infectat odată cu părinţii lor. Dar, e adevărat, au fost şi tragedii la Movila.

„Cel mai greu a fost să accepţi moartea”

„Cel mai greu a fost să accepţi moartea, să-ţi vezi pacienţii cum mor, treabă cu care noi nu eram obişnuiţi înainte, fără discuţie. La noi se murea extrem de puţin. Dar cum s-a murit acum…Să ştii dinainte că nu ai cu ce să-l ajuţi în perioada aceea de vârf, când nu aveai unde să-l internezi, când ştiai din start că scapă doar dacă vrea Dumnezeu să scape. Noi nu ştiam să scriem certificate de deces până în pandemie, iar acum a devenit ceva super banal. Am avut şi peste zece decese în terapie. Era coadă la certificate de deces. Asta a fost cel mai greu, să accepţi că boala asta omoară şi alege pe cine vrea ea, iar tu eşti neputincios”, spune unul dintre medicii infecţionişti de la spitalul Movila.

Greu a fost şi pe 11 noiembrie 2021. Focul izbucnit din senin a omorât doi oameni şi a rănit serios o infirmieră. Despre aceasta din urmă s-a vorbit în ziua incendiului de la Movila, dar prea puţin. Femeia a fost arsă pe picioare şi mâini şi a fost transportată de urgenţă la un spital din Capitală. Doar că nu atât de urgent precum s-a spus. Asistenta a zăbovit mult în spital până să se retragă la ambulanţă.

Infirmiera desculţă

Când a văzut că un salon a luat foc, iar ea este arsă pe picioare, s-a dezbrăcat imediat de combinezonul din plastic, şi aşa, desculţă şi doar în lenjerie intimă, a luat un halat din acela folosit de medici prin spitale, l-a aruncat pe spate şi a mers să scoată restul pacienţilor afară.

Era cinci dimineaţa, oamenii dormeau, iar mulţi dintre ei nici măcar n-au realizat ce se întâmplă. Minutele acelea cât timp a alergat desculţă prin curte să salveze bolnavii, i-au agravat rănile produse de arsură. A scăpat cu viaţă, dar recuperarea va fi mult mai grea pentru ea. O cheamă Daniela Baicu şi este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai secţiei de infecţioase.

„Dacă era la patul celălalt, era moartă, nu mai apuca să iasă. Ea arsă, desculţă, s-a dus să scoată bolnavii, dar cine apreciază? Dacă fata aia stătea şi ea liniştită după ce-şi scotea combinezonul, se ducea la prima ambulanţă nu se mai chinuia atât cu recuperarea acum”, spune medicul.

Focul de la Movila a creat o tensiune fără precedent în secţie. Medici şi asistente deopotrivă au realizat că nu doar virusul îi poate omorî, dar pot muri şi arşi. Toţi au copii acasă, familii, părinţi. Li s-a spus că, în cazul în care vor să se retragă din secţie şi să se transfere în alte spitale non COVID-19, o pot face fără consecinţe neplăcute. Nu a plecat nimeni.

Imediat după nefastul eveniment au început să sune telefoanele. Erau foşti pacienţi vindecaţi la Movila care şi-au oferit ajutorul. Oameni cu funcţii, oameni cu afaceri care puteau interveni cu bani, utilaje, muncitori care să pună umărul la reconstrucţia clădirii afectate de foc.

„Am simţit un val de simpatie din partea celor care ne ştiau dinainte. Ne-au sărit în ajutor mulţi după ce a luat foc, printre ei, inlcusiv oameni care ne-au fost pacienţi şi care au scăpat. Aşa ceva te face să mergi înainte”, mărturiseşte medicul care a ales să rămână în continuare în spatele anonimatului, în aşteptarea valului cinci, gândindu-se că bolnavi care au fost internaţi la infecţioase Ploieşti poate că n-ar fi scăpat cu viaţă în altă parte.

Echipa demedici a secţiei de boli infecţioase din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti:

Infecţionişti

Dr Nicuţari Victoria şi Dr Vasile Lucia-Ramona, şefii secţiilor adulţi şi copii

Dr Balauru Daniela Ancuţa

Dr Angelescu Alina

Dr Dragomirescu Maria

Dr Diţu Ana Maria

 Dr Oprea Maria în prezent pensionar, dar care asigură gărzi - au fost în activitate la începutul pandemiei

Pneumologi

Dr Barbu Bogdan

Dr Stoicescu Cristina

Dr Petraru Nicoleta

Dr Dumitraş Ionuţ

Vă recomandăm să citiţi şi:

Drama unei mame, medic infecţionist, care n-a mai ajuns acasă de 45 de zile: „Nu ştiu când mă voi mai întoarce la copiii mei, iar asta pe mine mă omoară“

Ce spun medicii infecţionişti din Ploieşti la un an de la primul caz de COVID-19: „Încă bâjbâim“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările