Captură de găleţi goale după o serie de percheziţii în 15 judeţe la care au participat o sută de poliţişti

Captură de găleţi goale după o serie de percheziţii în
15 judeţe la care au participat o sută de poliţişti

Captură de găleţi goale în urma unor percheziţii la contrabandiştii cu tutun FOTO IJP Prahova

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova au făcut miercuri 32 de percheziţii, în 15 judeţe (Prahova, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Alba, Arad, Neamţ, Maramureş, Sibiu, Gorj, Teleorman, Giurgiu, Cluj şi Bihor) şi în Bucureşti, la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi comercializat sau deţinut în mod ilicit tutun.

  După o aşa desfăşurare de forţe, captura poliţiştilor a fost de doar 18 kilograme de tutun.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Prahova,  începând cu luna februarie 2021 şi până în prezent, mai multe persoane, domiciliate în judeţele Prahova, Ilfov şi Bucureşti, ”ar fi desfăşurat activităţi de  prelucrare şi comercializare în mod ilicit a tutunului de fumat, prin intermediul anunţurilor postate pe reţelele de socializare”.

Persoanele bănuite ar fi efectuat, zilnic, diverse tranzacţii de preluare sau comercializare a tutunului de fumat, susţine Poliţia Prahova.

Conform sursei citate, percheziţiile s-a desfăşurat cu participarea a peste 100 de poliţişti din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Prahova, Ilfov, Argeş, Ialomiţa, Alba, Arad, Neamţ, Maramureş, Sibiu, Gorj, Teleorman, Giurgiu, Cluj şi Bihor.

La activitate, au participat şi poliţişti ai serviciilor pentru acţiuni speciale din Prahova şi Ialomiţa.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mijloace materiale de probă, respectiv: înscrisuri, echipamente electronice şi telefoane mobile, precum şi 18,2 kg. de tutun mărunţit. În schimb, la domiciliile persoanelor aflate în vizorul anchetei au fost găsite găleţi goale.

Prejudiciul estimat produs bugetului general consolidat prin faptele ce fac obiectul cauzei penale este de 110.000 de lei.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările