Sindromul Genovese. De ce, atunci când suntem în mulţime, aşteptăm ca alţii să dea primii o mână de ajutor unei persoane aflate în pericol

Sindromul Genovese. De ce, 
atunci când suntem în mulţime, aşteptăm ca alţii să dea primii o mână de
 ajutor unei persoane aflate în pericol

Kitty Genovese a fost atacată pe stradă, în timp ce se îndrepta spre casă, de un necunoscut, care a înjunghiat-o de mai multe ori. Niciunul dintre martori nu a intervenit.

Deşi pare paradoxal, statisticile demonstrează că şansele ca o persoană să intervină pentru salvarea unui om care ar avea nevoie de ajutor urgent sunt mai mici dacă în jur se află şi alţii care ar putea salva victima, decât dacă acea persoană ar fi singurul potenţial salvator. Este vorba de aşa-zisul „efect de spectator“, un fenoment controversat cunoscut şi sub denumirea de Sindromul Genovese.

Ştiri pe aceeaşi temă


"Există o serie de situaţii de urgenţă care afectează considerabil tiparul obişnuit de răspuns al martorilor: situaţiile de urgenţă care implică pericol de vătămare sau daune pentru martor, situaţiile de urgenţă neobişnuite şi rare şi situatiile de urgentă care necesită o actiune promptă, imediată", explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Sunt conjuncturi în care oamenii dau dovadă de lipsă crasă de reacţie când cineva este într-o situaţie de urgenţă, dacă la eveniment sunt şi alte persoane care ar putea să intervină în favoarea victimei.

„Grupurile mari au tendinţa să nu acţioneze în ajutorul victimei”

Acest comportament a fost definit ca „Sindromul Genovese“, după numele victimei unei agresiuni petrecute în 1994, în New York, când tânăra Kitty Genovese a fost atacată pe stradă, în timp ce se îndrepta spre casă, de un neconoscut, care a înjunghiat-o de mai multe ori. O scenă teribilă, pe care au văzut-o sau au auzit-o din casele lor nu mai puţin de 38 de martori. Niciunul dintre ei însă nu a intervenit în timpul celor aproape 40 de minute cât a durat atacul şi nimeni nu a sunat la Poliţie. Însuşi criminalul, ajuns în faţa magistraţilor, a mărturisit că nimeni nu părea să vrea să-l împiedice să-şi comită fapta.

„Astfel, în situaţii de urgenţă oamenii reacţionează mai prompt în condiţiile în care există un număr mai mic de martori la eveniment, iar grupurile mari au tendinţa să nu acţioneze în ajutorul victimei, într-un mod aparent paradoxal. Lipsa de reacţie faţă de nevoia victimei de ajutor nu este rezultantul apatiei, indiferenţei, lipsei educaţiei civice, ci tendinţei de conformism social care determină un răspuns aparent atipic şi ilogic: <<dacă ceilalţi nu intervin, eu de ce să fac asta>>”, mai spune psihologul.

Una dintre explicaţiile acestei indiferenţe este că fiecare dintre cei care ar putea da o mână de ajutor este mai degrabă atent la comportamentul celor aflaţi în aceeaşi situaţie cu el, persoane care, practic, ar putea interveni şi speră ca "altcineva", care este mai abilitat să intervină, să o şi facă.

„Responsabilitatea individuală este diluată de grup”

Întrebarea firească este de ce în cazul Genovese oamenii, care în particular sunt capabili de empatie, putându-se identifica cu suferinţele şi nevoile altora, îşi inhibă comportamentul de ajutorare doar pentru că sunt şi alţii care, teoretic, şi l-ar putea manifesta la acel moment.

„Experimentele din psihologia socială, organizate în urma unor cazuri reale, au demonstrat faptul că oamenii reacţionează diferit în situaţia în care un alt om este într-o situaţie periculoasă sau de urgenţă. Există un criteriu individual axat pe caracteristicile personale, experienţa interioară legată de astfel de situaţii, etc, dar, mai important, există un criteriu legat de psihologia mulţimilor şi modul în care responsabilitatea individuală este diluată de grup”, mai spune Ionuţ Ghiugan. Lipsa de reacţie la nevoia unei persoane aflate în situaţie de urgenţă şi rezumarea la postura de spectator poate fi catalogată drept un comportament antisocial.

citeste totul despre: