Turnură neaşteptată în cazul înalţilor prelaţi de la Huşi acuzaţi că au violat seminarişti. Ce a decis instanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Bârlădeanu şi Cristi Jitaru au deţinut importante funcţii bisericeşti FOTO Adevărul.ro
Corneliu Bârlădeanu şi Cristi Jitaru au deţinut importante funcţii bisericeşti FOTO Adevărul.ro

Curtea de Apel Galaţi a decis să restituie procurorilor ieşeni rechizitoriul în care fostul episcop de Huşi Corneliu Bârlădeanu şi fostul arhimandrit al Episcopiei Huşilor sunt acuzaţi că au violat elevi seminarişti. Magistraţii consideră că rechizitoriul conţine nereguli

Instanţa Curţii de Apel Galaţi a considerat că rechizitoriul care-i priveşte pe fostul episcop al Huşilor Corneliu Bârlădeanu şi pe fostul arhimandrit al Episcopiei Huşilor Cristian Jitaru este neregulamentar întocmit. Ei fuseseră acuzaţi că au violat elevi seminarişti. 

„În baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, întrucât rechizitoriul nr. 697/P/2017 din data de 21.12.2020, privind pe inculpaţii Onilă Cornel şi Jitaru Sebastian Cristi este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului“, se arată în minuta din 29 iulie 2021 a Curţii Galaţi. 

Dosarul era în fază de Cameră preliminară şi dacă actul de inculpare era corect, atunci ar fi putut începe procesul. 

Magistraţii au considerat că sunt lacune, astfel că speţa se întoarce la anchetatori, pentru refacerea şi clarificarea rechizitoriului, constatându-se nulitatea unor declaraţii a unei părţi vătămate, precum şi a unor rapoarte de expertiză psihologică. Cât vor dura aceste proceduri nu se ştie, dar de certitudine este că un vertict în acest caz este departe de a fi pronunţat. 

Scandalul a izbucnit deja de 4 ani. În 2017, în prim plan erau episcopul Corneliu Bârlădeanu, care fusese şantajat de arhimandritul Jitaru şi alţi doi preoţi. Ei intraseră în posesia unui film în care înaltul prelat apărea în ipostaze intime cu un tânăr. Procesul de şantaj s-a sfârşit în 2019 cu condamnarea celor trei făptaşi, dar din acest caz a pornit alt dosar penal, episcopul şi arhimandritul fiind trimişi în judecată la finalul anului trecut. 

Acuzaţii au obţinut strămutarea cauzei 

Procesul de viol a lui Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, retras acum la Neamţ, în „liniştea“ Mănăstirii Văratec şi a fostul arhimandrit, Cristi Jitaru, de loc tot din Neamţ, din Pângăraţi, trebuia să înceapă la Curtea de Apel Iaşi, dar s-a cerut strămutarea, cazul ajungând la instanţa gălăţeană. 

Date fiind aceste noi aspecte intervenite în caz, procedura de Cameră preliminară mai durează. Această etapă a procesului penal ar trebui să fie de circa două luni, însă dosarul a ajuns la instanţă de mai bine de şapte, preoţii fiind trimişi în judecată la finele lunii decembrie 2020. 

Foştii prelaţi au fost inculpaţi pentru viol, ei fiind acuzaţi că au agresat un elev, respectiv trei, de la Seminarul Teologic Huşi, celor doi cerându-li-se daune de 400.000 de euro. 

În mai 2020, anchetatorii au cerut şi au obţinut arestarea preventivă, dar fostul episcop a fost eliberat de instanţa supremă, iar Jitaru a rămas după gratii unde execută o pedeapsă privativă de libertate după ce l-a şantajat pe episcop. 

În 2017, arhimandritul Jitaru, împreună cu alţi doi preoţi, Gheorghe Damian şi Mihail Bumbu, l-au „strâns cu uşa“ pe episcop cu un film deocheat şi nişte fotografii, cerând funcţii în ierahia bisericească, dar şi bani. După ce fapta a fost reclamată, procesul s-a încheiat în martie 2019, arhimandritul având de executat 3 ani şi 6 luni de detenţie, iar ceilalţi câte 3 ani. Însă filmul folosit în şantaj avea să le dea altă lovitură de graţiei episcopului şi arhimandritului. 

Cauza a reintrat în atenţia procurorilor, care iniţial au dat o soluţie de clasare, motivat de lipsa de probe, dar urmărirea penală a fost redeschisă, fiind emis rechizitoriul pentru agresiune sexuală şi viol. Rechizitoriul s-a întors însă la anchetatori, după recenta decizie a instanţei.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Pe urmele sfinţilor, a început pelerinajul. Se ajunge pe Ceahlău în ziua când are loc un straniu fenomen

Poveste de iubire, cutremurător mesaj de adio. „Sunt supărată! Să mă ţineţi minte frumos. Bucuraţi-vă de viaţă!“

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite