Patru copii au trăit clipe de groază în drum spre tabără. De ce au ajuns la spital

Patru copii au trăit clipe de groază în drum spre tabără. De ce au ajuns la spital

Din cauza unui accident, patru elevi nu au mai ajuns în tabără FOTO ISU Neamţ

Clipe de groază au trăit patru copii în timp ce îndreptau cu o maşină spre o tabără şcolară, ajungând la spital, pentru a primi îngrijiri medicale

 
Patru copii din Suceava, care au vârste cuprinse între 14 şi
15 ani, au avut parte de o experienţă de nedorit, ajungând la spital astăzi, 22 iunie 2021. Plecaseră de acasă cu
gândul de a ajunge într-o tabără şcolară din judeţul Neamţ, dar au au fost implicaţi într-un eveniment rutier. 
 
Erau pasageri într-un autoturism condus de un şofer cu nu prea multă experienţă în ale şofatului. Se pare că, pe fondul lipsei „antrenamentului“ la volan, dar şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed din cauza precipitaţiilor, maşina cu cei cinci ocupanţi a ieşit în decor şi s-a răsturnat pe un teren agricol, într-un lan de porumb.
 
Nedoritul incident s-a întâmplat pe un drum din apropierea
comunei Girov. Participanţii la trafic, care au fost martorii
accidentului, au solicitat ajutor la numărul unic de urgenţă 112, apelul fiind înregistrat în dispeceratul ISU - Ambulanţă Neamţ în jurul orei 10.50. 
 
Au plecat spre locul indicat pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava, echipaje sanitare şi cadre de la Serviciul Rutier al Poliţiei Neamţ. Până la sosirea forţelor de intervenţiei toţi ocupanţii maşinii fuseseră evacuaţi. 
 
„Pe 22 iulie, cadrele Biroului Rutier Piatra Neamţ au fost sesizate că un autoturism a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe un teren agricol, în afara localităţii Căciuleşti. A rezultat rănirea a patru minori, pasageri în autoturism. Au fost transportaţi la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de
specialitate“, a transmis Poliţia Neamţ. 
 
Cercetările au stabilit că la volanul autoturismului în care se aflau minorii era un tânăr de 19 ani, din judeţul Suceava. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă ancheta în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul rutier. 
 
Cu o zi înainte, cadrele de la Serviciul Rutier Neamţ au depistat pe şosele trei şoferi total iresponsabili. Erau în stări avansate de ebrietate. Cel mai „vrednic“ a fost un individ de 41 de ani, din Roman, care a fost tras pe dreapta în comuna Dulceşti. Testul a indicat o îmbibaţie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul celorlalţi doi, un nemţean de 60 de ani şi altul de 51, concentraţia era de 1,10 mg/l, respectiv 0,70. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările