Moartea fulgerătoare din cauza Covid-19 a unui fost director de mare combinat siderurgic. „Este de necrezut!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Bârsan a fost director general la Petrotub. FOTO Facebook
Dorel Bârsan a fost director general la Petrotub. FOTO Facebook

Metalurgia româneascâ este în doliu. Doctor inginer Dorel Romano Bârsan a fost răpus de boală la vârsta de 65 de ani.

Dorel Romano Bârsan, doctor inginer în metalurgie, a decedat la începutul acestei săptămâni, la vârsta de 65 de ani. Vestea a căzut ca un trăsnet în oraşul Roman, judeţul Neamţ, acolo unde locuia fostul director general al unui uriaş combinat (cândva), Petrotub, singurul din ţară care produce ţevi fără sudură. 

Pensionat de ceva ani, inginerul avea o serie de probleme medicale la ficat, dar şi la plămâni, acestea din urmă poate şi din cauza condiţiilor grele în care se lucra la fabrica menţionată. 

A fost depistat că s-a infectat cu coronavirus, nu se ştie de unde şi cum, în urma unui recent control medical şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ. Evoluţia stării de sănătate nu a evoluat conform aşteptărilor medicilor, mai ales că avea şi comorbidităţi, aşa că s-a decis transferul la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi, unde a şi murit. 

„Deduc din aceste comentarii, că al nostru coleg de facultate, Bârsan Dorel, a plecat dintre noi. Este de necrezut! Să fie chemat la Domnul aşa de devreme! Sunt tristă şi suntem trişti toţi colegii de facultate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze pe un colţ de rai!“. 

Acesta este unul dintre mesajele de condoleanţe postate pe contul de Facebook al lui Bârsan.

„Vă mulţumesc pentru tot! Pentru mine veţi rămâne «Domn’ Director», omul glumeţ şi săritor, care a ştiut ce să facă atunci când lucrurile mă depăşeau“, este alt mesaj transmis pe reţeaua de socializare.

Presiuni sindicale şi privatizarea Petrotub

Cel care avea să devină doctor în metalurgie s-a născut pe 5 mai 1955, la Gâdinţi, o localitate de lângă Roman, într-o familie cu şase fraţi. A ales o carieră urmând modelul tatălui, şi el fost „ţevar“ la Petrotub. 

A fost ani buni director tehnic al combinatului, pentru ca în perioada tulbure post-decembristă, în aşa

numita „Dictatură a sindicatelor“, care se opuneau vehement privatizării, să fie numit de Fondul Proprietăţii de Stat director general. 

A fost iar o etapă grea, în care a trebuit să reziste presiunilor pentru vânzarea fabricii către o firmă dintr-un paradis fiscal, care avea ca obiect comercializarea produselor tubulare. Această privatizare a fost împiedicată de sindicate, care au ieşit în stradă şi au blocat, zile în şir, în anul 2001, drumul european ce ducea de la Roman spre Iaşi şi Suceava. 

În 2003, Guvernul Năstase a vândul colosul romaşcan englezo-indienilor de la Mittal Steel, iar Dorel Romano Bîrsan a fost trimis, tot ca director, la combinatul de la Oţelul Roşu. Peste ani s-a pensionat şi a intrat în afaceri, înfiinţând o societate tot în domeniul comercializării produselor metalurgice. 

Căsătorit, tată a patru copii, din care doi gemeni, acum studenţi, Dorel Romano Bârsan a plătit, ca atâţia alţii, tribut unei boli despre care se ştiu încă foarte puţine. 

Fostul director a fost condus de cîţiva membri ai familiei la groapă, marţi, 22 septembrie, în condiţii de restricţii sanitare, impuse de pandemiea de coronavirus.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Salvat în ultima clipă din catamaranul care s-a răsturnat în Marea Neagră. „Când ai nevoie de scafandri, înseamnă că eşti la ore sau la minute de moarte“

Meşterul Dorel a dat peste cap un oraş întreg. Oameni captivi în lifturi şi instituţii lăsate fără activitate

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite