Actualul prefect de Neamţ, în război cu vechiul prefect. Motivul hilar pentru care un vicepreşedinte de consiliu judeţean a fost demis

Actualul prefect de Neamţ, în război cu vechiul prefect. Motivul hilar pentru care un vicepreşedinte de consiliu judeţean a fost demis

Daniela Soroceanu, fost prefect de Neamţ, l-a demis, în 2018, pe vicepreşedintele CJ Laurenţiu Dulamă. FOTO: D.S.

George Lazăr, prefectul de Neamţ, consideră că un act administrativ a fost emis de Daniela Soroceanu cu încălcarea prevederilor legale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Abuz în serviciu e acuzaţia pentru care Daniela Soroceanu, fostul prefect al judeţului Neamţ până în decembrie 2019, va trebui să de-a cu subsemnatul la procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 
 
Această neplăcută postură, de a fi anchetată, survine unei plângeri formulate de actualul prefect al judeţului, George Lazăr şi depusă la structura teritorială Bacău a DNA.
 
Acuzaţia adusă are legătură cu un vicepreşedinte al CJ Neamţ, Laurenţiu Dulamă, care a rămas fără mandat de consilier judeţean şi implicit funcţie pentru o presupusă incompatibilitate. 
 
Care stare avea la bază un motiv ilar şi hilar în acelaşi timp, că soţia este angajată şi are acţiuni la o
firmă care are contract de apă şi canalizare cu Apa Serv, societate subordonată Consiliului Judeţean.
 
Prefectul Lazăr consideră că modul în care a fost „mazilit“ vicele în anul 2018, în timpul în mandatul
Danielei Soroceanu nu este corect, iar actul administrativ de demitere a fost emis cu încălcarea prevederilor legale.
 
„Din analiza documentelor s-au reţinut două aspecte. Faptul că instituţia Consiliului Judeţean a trebuit să achite despăgubiri de 46.000 de mii lei. Se pare însă că, după întorcerea la Consilul Judeţean, Laurenţiu Dulamă a convenit să nu mai primească despăgubirile câştigate în instanţă. Asta e treaba lor dacă s-au împăcat. Noi am făcut o acţiune în regres pentru a recupera de la Daniela Soroceanu suma. Analizând actul administrativ emis se pare cu încălcarea prevederilor legale am depus la Direcţia Naţională Anticorupţie Bacău o reclamaţie privind abuzul în serviciu al doamnei Soroceanu“, a declarat prefectul George Lazăr. 
 
Cum era de aşteptat, după demitere, Laurenţiu Dulamă a apelat la instanţă şi a avut câştig de cauză, reobţinându-şi postul de consilier şi funcţia de vicepreşedinte al CJ.
 

„Istoria“ demiterii vicelui Dulamă

Pe data de 26 aprilie 2018, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ rămânea fără mandatul de consilier judeţean şi, în consecinţă, şi fără funcţie. 

Acest lucru era certificat de un ordin semnat de prefectul Daniela Soroceanu, despre existenţa căruia Laurenţiu Dulamă aflase cu puţin timp înainte de o şedinţă a CJ. Actul a fost citit în plenul întrunirii
consilierilor, s-a luat act de el şi „cazul“ fusese rezolvat. 

La vremea respectivă s-a vorbit că pierderea funcţiei era consecinţa modului în care Dulamă, membru PMP, vota în şedinţe, adică împotriva unora care trebuiau aprobate de majoritatea PSD - ALDE.

Încă de la momentul demiterii, cel în cauză declara că se consideră victima unui abuz, că va ataca în instanţă ordinul prefectului şi va formula o plângere penală împotriva acestuia pentru abuz în serviciu. 

Mai acuza rapiditatea cu care s-a derulat procedura: pe 24 aprilie a fost sesizată Prefectura privind o presupusă incompatibilitate şi a doua zi s-a emis ordinul de încetare a mandatului. Dar iată şi în ce ar fi constat incompatibilitatea. 

S-a mers pe această idee plecându-se de la faptul că soţia lui Dulamă era angajată şi era acţionar majoritar al unei societăţi care administrează cimitirele din Piatra Neamţ. Iar această firmă are, cum altfel, contract cu Apa Serv, pentru apă şi canalizare. Numai că Apa Serv era în subordinea CJ Neamţ, instituţie care este şi acţionar majoritar. 

Tot raţionamentul pentru starea de incompatibilitate este năucitor, în condiţiile în care firma soţiei nu avea nici un beneficiu de pe urma faptului că se aproviziona cu apă de la societatea CJ, instituţie unde soţul era vicepreşedinte, ci din contră, plătea pentru utilitate. 

Laurenţiu Dulamă a acţionat în instanţă demiterea, obţinând câştig de cauză şi la Tribunalul Neamţ, şi la Curtea de Apel Bacău.

„Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ, invocată de reclamantul-recurent. Respinge recursul declarat de Instituţia Prefectului, ca nefondat. (...). Definitivă“, se menţiona în sentinţa Curţii de Apel Bacău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările