Suspecţii DNA Oradea în mega-dosarul vaccinărilor „la chiuvetă” din Petea au fost arestaţi preventiv - VIDEO
0Cinci persoane au fost arestate preventiv, miercuri după-amiaza, la Tribunalul Satu Mare, în cazul certificatelor false anti-Covid din Vama Petea, măsura, care încă nu este definitivă, fiind luată la propunerea procurorilor DNA Oradea care îi acuză de fapte de corupţie şi fals.
Este vorba de Daniela - Ioana Hoblea, asistent medical în cadrul Centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieş respectiv Horea Buriceanu, registratori în cadrul aceluiaşi centru, Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical la Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Katalina Boros, cea din urmă fiind femeie de serviciu în Centrul de vaccinare Petea.
Toţi cei cinci suspecţi ai procurorilor DNA au fost arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile, măsură pe care aceştia o mai pot contesta la Curtea de Apel Oradea.
Şpăgi prin intermediari
Solicitarea a fost făcută de anchetatori după ce, cu o zi mai devreme, au dispus reţinerea celor cinci persoane pentru 24 de ore, într-un dosar care priveşte fapte de corupţie şi fals. Concret, Voichiţa Camelia Sim şi Katalina Boroş au fost reţinute pentru complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată. Asistenta Daniela Hoblea e anchetată pentru luare de mită, fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată - şi Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, acuzaţi de aceleaşi infracţiuni.
Din cercetările procurorilor a reieşit că persoanele care doreau să obţină adeverinţele de vaccinare, care stau la baza certificatelor „verzi” plăteau sume de bani între 250 şi 300 euro. Banii erau pretinşi de angajaţii Centrului de vaccinare Petea, prin intermediul unor persoane de încredere, între care şi Voichiţa – Camelia Sim(foto) asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor.
Beneficiarii adeverinţelor se prezentau personal la centru după documente, însă nu erau vaccinaţi, în timp ce alţii trimiteau doar fotografii după actul de identitate, prin aplicaţii telefonice, iar documentul de vaccinare le parvenea prin intermediari. Aceştia din urmă luau banii şi îi predau periodic angajaţilor Centrului, păstrând un procent din câştiguri, pentru „serviciile de intermediere”. De altfel, la percheziţiile desfăşurate marţi, au fost găsite sume uriaşe de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei şi 1.000 de lire sterline.
Şpăgară concediată
Angajata DSP Bihor lucra la triajul epidemiologic din PTF Borş şi în urma descoperirilor făcute de procurorii DNA va fi concediată, după cum a declarat, miercuri, pentru Adevărul.ro, şefa DSP Bihor, Daniela Rahotă. "DSP Bihor nu tolerează astfel de practici care încalcă legislaţia în vigoare şi pun în pericol major sănătatea publică, şi în consecinţă, începând de azi, au fost demarate procedurile legale pentru rezilierea contractului de muncă al persoanei respective", a spus Rahotă.