Poliţist atacat cu pumnii şi cu un spray lacrimogen în Gara CFR Oradea. Agresorii, opriţi cu focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: generic adevarul.ro
Foto: generic adevarul.ro

Doi bărbaţi din Bihor, tată şi fiu, au fost arestaţi preventiv, duminică, şi sunt anchetaţi pentru ultraj, după ce au atacat un poliţist al Serviciului Transporturi Feroviare în Gara CFR din Oradea, victima fiind obligată să tragă un foc de avertisment, ca să-i oprească.

Incindentul s-a produs sâmbătă noaptea, în momentul în care poliţistul a intervenit pentru aplanarea unui scandal provocat de cei doi agresori, Leontin Varga, 49 ani, şi Remus Claudiu Varga, 19 ani, ambii din Derna, pe peronul Gării CFR Oradea.

Unul dintre bărbaţi l-a pulverizat cu spray lacrimogen, apoi cei doi l-au lovit cu pumnii şi au încercat să scape, fugind din Gară însă poliţistul i-a urmărit şi a reuşit să-i ajungă din urmă în parcarea din apropiere unde unul dintre bărbaţi l-a lovit din nou. Cei doi agresori au luat-o la fugă, moment în care agentul a scos arma şi a tras un foc de avertisment, reuşind astfel, în final, să-i oprească. 

Cei doi au fost reţinuţi iar duminică au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru audieri.

În aceeaşi zi, la solicitarea procurorului, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile sub acuzaţia de ultraj, măsură pe care Leontin Varga şi fiul său, Remus Claudiu Varga, o pot contesta la Tribunalul Bihor.

Vă recomandăm şi: 

Un taximetrist a ameninţat un poliţist care l-a oprit în timpul unor controale de rutină, la Ploieşti. Procurorul a considerat că trebuie lăsat în libertate

Sindicatul Europol, după ce un interlop l-a ameninţat pe şeful Poliţiei Dâmboviţa: Dorinţa i-a fost îndeplinită VIDEO 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite