Închisoare cu executare pentru administratoarea unei asociaţii de proprietari. Ce sumă a furat din banii locatarilor

Închisoare cu executare pentru administratoarea unei asociaţii de proprietari. Ce sumă a furat din banii locatarilor

Femeia a fost condamnata la inchisoare cu executare

Acuzată că între 2004-2015  a cauzat un prejudiciu de peste 100.000 de lei Asociaţiei de Proprietari Sovata 13B, Ildiko Asztalos a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acuzată că între 2004-2015  a cauzat un prejudiciu de peste 100.000 de lei Asociaţiei de Proprietari Sovata 13B, Ildiko Asztalos a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare.

“Condamnă pe inculpata Asztalos Ildiko pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată, la o pedeapsă de: - 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa orice funcţie în cadrul unei asociaţii de proprietari pe o perioadă de 2 ani, a cărei executare începe de la data pronunţării prezentei hotărâri”, se arată în sentinţa pe scurt postată pe portalul Curţii de Apel Oradea.

Avocatul Bogdan Bodea

“Ca efect al acestei hotărâri nu putem spune că una dintre părţile procesului a câştigat cauza, însă hotărârea reprezintă o reacţie fermă şi justă în ceea ce priveşte delapidarea asociaţiilor de proprietari, instanţa atrăgând atenţia asupra gravităţii acestui tip de fapte destul de des întâlnite în ultima perioadă”, a precizat Bogdan Bodea, avocatul Asociaţiei de Proprietari.

“Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa orice funcţie în cadrul unei asociaţii de proprietari, a cărei executare va avea loc în condiţiile art. 65 alin. 3 Cod penal”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Oradea.

Prejudiciul de peste 100.000 de lei a fost cauzat în perioada 2004-2015, şi se pare că banii au fost investiţi de către femeie în firma soţului. Totodată, administratorul de drept al Asociaţiei era soţul femeii, ea fiind doar un administrator fictiv.

Frauda a fost descoperită în 2014, când cei 22 de proprietari de apartamente din bloc au rămas, pe rând, fără căldură, apă caldă şi cu gunoiul menajer neridicat.

"S-a făcut o sesizare la Poliţie şi în timpul cercetărilor s-a descoperit că această persoană a delapidat asociaţia permanent, în perioada 2005-2014, băgând în propriul buzunar banii încasaţi de la proprietarii de apartamente pentru plata utilităţilor", a explicat avocatul.

Ca să nu se descopere furturile, femeia a făcut mai multe cereri de reeşalonare a datoriilor acumulate la Termoficare, Compania de Apă ori RER Ecologic Service, care au fost aprobate, însă doar până în 2014, când firmele au refuzat să mai păsuiască asociaţia şi au debranşat apartamentele de la căldură şi apă caldă.

"La cererea locatarilor, ulterior s-a reluat furnizarea serviciilor, însă datoriile istorice acumulate nu au fost achitate încă. Părţile vătămate nu s-au putut îndrepta nici împotriva condamnatei pentru că apartamentul pe care îl deţine este ipotecat la bancă, iar dânsa are un venit minim ca şef de coloană la firma de transport a soţului ei", a spus Bodea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările