VIDEO 8.000 de oameni au participat la Marşul pentru Viată de la Iaşi. „Vrem să fim vocea copiilor nenăscuţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Câteva mii de oameni au participat sâmbătă, 23 martie, la Marşul pentru Viaţă organizat la Iaşi. Manifestarea a început la ora 12.30, cu o serie de momente artistice puse în scenă de mai multe coruri de tineri şi copii din zona Moldovei. Acestea au fost urmate de câteva discursuri ale unor invitaţi din străinătate, dar şi al autorităţilor locale.

Printre cei care au urcat pe scena din centrul oraşului s-au numărat Ryan Day, senior policy officer în cadrul Alliance Defending Freedom Internaţional, cu sediul în Londra, şi Paul Ginox, co-preşedintele asociaţiei Choisir la Vie, organizatoarea aceluiaşi evenimentul în Paris. Moderatorul activităţilor a fost Dan Negru, iar tema evenimentului din acest an a fost „Unic din prima secundă”.

La finalul activităţilor, cei aproximativ 8.000 de oameni care s-au adunat în Piaţa Unirii au plecat într-un marş pe traseul Piaţa Unirii, strada Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenţei, Strada I.C. Brătianu, Bulevardul Ştefan cel Mare şi înapoi în Piaţa Unirii. 

Câteva mii de oameni au participat la Marşul pentru Viaţă organizat la Iaşi

   

„Am venit din solidaritat şi pentru că într-adevăr aşa este - trebuie să se nască copii şi în ţara noastră, pentru că atât de mulţi pleacă din ţară, cei mai în vârstă mor şi se nasc foarte puţini. Eu azi am emoţii mai mari pentru că fiica mea naşte va naşte chiar astăzi, într-un spital din Oxford, Marea Britanie. Evenimentul a coincis cu ziua asta frumoasă”, a precizat Magdalena Pletea, una dintre persoanele prezente la eveniment. 

Organizatorii Marşului spun că mulţimea care s-a adunat să susţină cauza a fost numeroasă şi că se poate observa interesul din partea generaţiei tinere.

„Aici ne-a adus sărbătoarea vieţii, cu numele copiilor nenăscuţi, pentru că în România se fac foarte multe avorturi şi vrem să fim o voce pentru aceşti copii şi să sprijinim femeile însărcinate aflate în criză. Cred că oamenii au reacţionat pozitiv la iniţiativa noastră pentru că este un motiv de bucurie, o sărbătoare. Avem multe baloane, mesajele de pe pancarte sunt pozitive, suntem pentru viaţă şi după cum se observă foarte mult tineri s-au alăturat, deci se formează o generaţie care susţine viaţa”, a precizat Sorina Hângănescu, referent Pro Vita Iaşi. 

marsul pentru viata 2019 iasi 17

Evenimentul se află la cea de-a VIII-a ediţie şi este organizat de către Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor. Marşul pentru viaţă a avut loc în acelaşi timp şi în mai multe oraşe din ţară şi din Republica Moldova.

Citiţi şi: 

Iniţiativă: toată lumea citeşte zilnic timp de 15 minute într-o şcoală din Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite