Un elev nevăzător şi testat pozitiv COVID-19 a mers singur 100 kilometri spre centrul de plasament. A călătorit cu trenul şi cu microbuzul

Un elev nevăzător şi testat pozitiv COVID-19 a mers singur 100 kilometri spre centrul de plasament. A călătorit cu trenul şi cu microbuzul

FOTO: reporteris.ro

Cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei, deoarece elevul nevăzător depistat pozitiv a fost nevoit să folosească mijlocul de transport în comun pentru a se deplasa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un elev nevăzător de la o şcoală specială din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a fost trimis spre centrul de plasament din judeţul Suceava, de care aparţinea, după ce a fost testat pozitiv COVID-19. 

În cele mai multe dintre cazuri, atunci când are loc un astfel de eveniment, elevii sunt duşi sau aduşi cu maşina de către părinţi, însă de data aceasta, elevul nu avea o altă variantă decât cea a mijlocului de transport în comun. 

Astfel, el a plecat circa 100 de kilometri spre centrul de plasament de care aparţine, cu trenul şi două microbuze. 

„S-a identificat un caz pozitiv la o clasă preşcolară. Pentru că acel copil stătea în cămin, s-a făcut testare. 

La testarea rapidă, s-au identificat alte 4 cazuri. Şi a doua zi, pe 12, s-a solicitat suspendarea activităţii pentru 5 clase. 

S-a anunţat familia, în cazul în care copilul se putea întoarce în familie, sau, în acest caz, centrul de plasament. 

Din informarea pe care am primit-o pe 13, centrul de plasament nu a putut trimite pe nimeni să preia copilul şi el a plecat spre centrul de plasament singur. 

ISJ face o verificare a contextului în care acest copil a fost nevoit să se deplaseze singur la centrul de plasament de care aparţinea”, au transmis reprezentanţii ISJ Iaşi. 

Directoarea liceului a explicat contextul în care elevul a ajuns să plece singur spre centrul de plasament, în ciuda faptului că fusese depistat pozitiv şi este şi nevăzător.

„Pedagogul care avea grijă de el a fost şi ea diagnosticată pozitiv, iar tot atunci, doamna dirigintă a copilului a primit vestea că sora dumneaei de 37 de ani a murit, la Iaşi, la spital de COVID-19, şi aşa având un context traumatizant efectiv în şcoală, probabil a fost o eroare de comunicare între membrii personalului, aşa încât elevul a plecat acasă cu trenul”, a declarat Margareta Pristavu, directoarea liceului din Târgu Frumos. 

Cazul a ajuns şi în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, care a anunţat Poliţia, iar ancheta continuă. Elevul se pare că a fost testat din nou, de data aceasta rezultatul fiind negativ. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Dilema „Marelui Alb”. Un profesor analizează originea poreclei Patriarhului Daniel: „E tragic şi degradant”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările